5.5 C
Chișinău

Noi milioane pentru înarmare. UE aprobă 41 milioane de euro pentru întărirea militară a Republicii Moldova. intervenția a fost solicitată de Chișinău | VIDEO

Eforturile UE de întărire militară a Republicii Moldova continuă. Țările din spațiul comunitar au aprobat un ajutor de 41 de milioane de euro pentru sprijinirea Forțelor noastre Armate. Într-un comunicat al Consiliului UE se spune că măsura a fost solicitată de Republica Moldova și le va completa pe cele anterioare, pentru care, la fel, au fost alocate zeci de milioane de euro.

Într-un comunicat al Consiliului Uniunii Europene se spune că măsura va finanța furnizarea de echipamente neletale în următoarele domenii: mobilitate, supraveghere aeriană, război electronic și echipamente logistice. Iar scopul acesteia este să permită forțelor armate ale Republicii Moldova să își sporească eficacitatea operațională, să accelereze conformitatea cu standardele UE și interoperabilitatea și, astfel, să protejeze mai bine civilii în situații de criză și de urgență.

În document se mai menționează că ”măsura își propune să consolideze capacitățile Republicii Moldova în ceea ce privește participarea la misiunile și operațiunile militare ale Politicii Comune de Securitate și Apărare a UE.”

Consiliul UE adaugă că Republica Moldova a solicitat acest sprijin în luna februarie, anul trecut, și, potrivit comunicatului, va completa alte măsuri de asistență adoptate în mai 2023, iunie 2022 și decembrie 2021. Instituția mai menționează că ”UE se angajează să ofere tot sprijinul relevant pentru Republica Moldova în abordarea provocărilor cu care se confruntă ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și să consolideze reziliența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei.”

Precizăm că acesta nu este singurul sprijin militar pentru Republica Moldova, care potrivit Constituției, este un stat neutru. Asistența vine după ce Franța a semnat în 4 martie un acord de securitate cu Moldova și a promis sporirea ajutorului de apărare pentru Chișinău, inclusiv prin trimiterea unui atașat militar.

De asemenea, noua asistență europeană pentru apărare în Moldova este acordată la fix un an, când o mărime asemănătoare de 40 de milioane de euro a fost aprobată de Consiliul European în mai 2023. Programată să fie cheltuită în trei ani, ea este folosită pentru ”echipamente, materiale și servicii neletale pentru unitățile forțelor armate ale Republicii Moldova, inclusiv instruire tehnică, la cerere”.

Totodată, la sfârșitul anului trecut, ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi a anunțat că al doilea radar de supraveghere aeriană, care va costa 20 de milioane de euro, va ajunge în țara noastră la sfârșitul anului viitor.

Și tot la sfârșitul anului trecut, țara a procurat cu bani din bugetul de stat primul radar de la o companie franceză de monitorizare a spațiului aerian la prețul de 14 milioane de euro.

În iunie 2022, la câteva luni după declanșarea războiului în Ucraina, Uniunea Europeană a aprobat o asistență militară tot de 40 de milioane de euro. În anul 2023, Armata Națională s-a întărit cu transportatoare blindate, mitraliere și drone. Bugetul pentru apărare în 2024 este estimat la aproape 2 miliarde de lei.

Astfel, guvernarea a alocat 1,96 miliarde de lei pentru sectorul de apărare, cu 262 de milioane de lei mai mult față de anul 2023. Asta în timp ce bugetul pentru educație a fost micșorat și va fi cu 524 de milioane de lei mai puțin decât în 2023.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE