0.5 C
Chișinău

Transportatorii amenință că vor relua protestele. Documentul transmis președintelui Parlamentului

Transportatorii amenință că vor relua protestele, dacă autoritățile nu vor examina în regim de urgență proiectul lor privind modificarea Codului Transporturilor Rutiere (CTR). Anunțul a fost făcut de către Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), scrie Realitatea.MD.

Organizația a depus un demers la Parlament și solicită înregistrarea proiectului de modificare a legii pe care l-a prezentat pe 11 martie. Precizăm că transportatorii au oprit protestele, după ce li s-a solicitat să se expună despre schimbarea legii.

„La demers au fost anexate cererile semnate de mai mult de 130 operatori de transport rutieri, care operează cumulativ peste 60% din rutele regulate și care se solidarizează cu cerința APOTA de modificare a CTR.

Amintim că ignorarea cerinței de modificare a legislației în domeniul transporturilor rutiere și de ajustare a acesteia la reglementările europene au servit drept temei pentru organizarea protestelor transportatorilor, inclusiv prin sistarea rutelor regulate. Elaborarea proiectului APOTA privind modificarea CTR a avut loc în urma recepționării invitației Președintelui Parlamentului ca transportatorii să vină cu un proiect, pe marginea căruia vor fi organizate discuții și adoptate decizii”, transmite APOTA.

La sfârșitul lunii februarie, transportatorii anunțau trei zile de proteste. Mai mulți șoferi au curselor regulate interurbane nu au ieșit la muncă, solicitând ajustări ale legislației naționale la cea europeană. Printre revindecările lor se număra și crearea a câte o cursă regulată către un municipiu din fiecare localitate a țării.

Andrei Spînu susține, însă, că majoritatea rutelor au fost efectuate în perioada grevei, motiv pentru care Asociația Patronală a Transportatorilor Auto (APOTA) ar fi sistat protestul.

Oficial, APOTA a anunțat că a încetat acțiunea după ce a primit invitație de la Igor Grosu și Radu Marian să prezinte viziunea lor la modificarea Codului Transportului Rutier. Ulterior, Asociația a anunțat că a elaborat și a înaintat un proiect de modificare a legii spre examinare în Parlament.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE