10 C
Chișinău

Dosarul “Sacoșa Neagră”: Examinare înregistrării cu participarea lui Igor Dodon va începe abia în luna martie a anului viitor: Există un rând, care trebuie respectat | VIDEO

Fostul președinte Igor Dodon trebuie să plătească 90 de mii de lei pentru expertiza imaginilor video în care acesta apare cu o sacoșă neagră. Procesul de examinare a înregistrării va începe abia în luna martie a anului viitor, pentru că la Centrul de expertiză există un rând, care trebuie respectat. Cheltuielile vor fi asigurate de partea apărării, pentru că avocații au cerut expertiza.

Recent, Igor Dodon a declarat că se vede cu ochiul liber că imaginile sunt trucate și acest lucru va fi dovedit de experți.

Fostul șef de stat susține că nu a acceptat punga și că „nu cunoaște ce se afla în ea”, iar potrivit lui în imaginile publicate în spațiul public se vede „că el nu a acceptat sacoșa”.

Astfel, urmează să se stabilească data la care a fost făcută înregistrarea, dacă au fost modificate imaginile originale sau cele copiate, precum și cu ce dispozitiv au fost filmate.

Imaginile în care Dodon apare alături de Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov au fost publicate de fostul deputat Iurie Reniță. În video se vede cum Igor Dodon refuză să ia punga neagră și îi spune să i-o dea lui ”Costea”, care la rândul său să i-o ofere lui „Cornel” pentru plata salariilor.

Igor Dodon este învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii îl acuză pe fostul șef de stat că ar fi pretins de la Vlad Plahotniuc peste un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova.

Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare. Acesta pledează nevinovat.

***

Toți cei care sunt împotriva închiderii Canal 5, împotriva cenzurii și încălcării libertății de exprimare, susțineți-ne!

Semnați petiția adresată conducerii țării, accesând ACEST LINK!

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE