0.2 C
Chișinău

Noi detalii despre moldoveanul reținut în Rusia după ce a furat bani și bijuterii din sucursala unei bănci: Ar fi acţionat la rugămintea cunoscuților săi | VIDEO

Un moldovean a fost reținut în Rusia. Bărbatul este suspectat că a sustras dintr-o bancă din Sankt Petersburg bani şi bijuterii. Despre asta a anunțat ieri, Ministerul de Interne de la Moscova.

IRINA VOLK, reprezentantul oficial al Ministerului de Interne din Rusia: „Angajaţii Direcţiei Generale Urmărire Penală a MAI din Rusia au reţinut un locuitor al Republicii Moldova. Acesta este suspectat de furtul unor sume mari din casetele de valori ale unei bănci din Capitala nordică. Prejudiciul total constituie 450 de mii de dolari și 30 de mii de euro”.

Potrivit Ministerului rus de Interne, suspectul a fost reţinut pe aeroportul din Soci în timp ce încerca să părăsească Rusia. Preliminar s-a stabilit că bărbatul ar fi acţionat la rugămintea cunoscuților săi care i-ar fi oferit instrucțiunile şi informaţia necesară.

El ar fi folosit datele cardurilor bancare ale persoanelor păgubite pentru a intra în banca din Sankt Petersburg și ar fi deschis casetele de valori cu ajutorul unor chei electronice speciale. Apoi, bănuitul s-ar fi mutat într-un apartament închiriat din regiunea Moscovei, unde ar fi lăsat bunurile sustrase pentru comanditari.

Ancheta continuă, iar suspectul riscă până la 10 ani de închisoare şi amendă de până la 191 de mii de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE