2.2 C
Chișinău

Victoria Furtună declară că dosarul pornit pe numele judecătorului Alexei Paniș, ar fi fost falsificat: Se acționează concertat asupra puterii judecătorești. Replica Veronicăi Dragalin | VIDEO

Procurorul anticorupție, Victoria Furtună susține că dosarul pornit pe numele judecătorului Alexei Paniș, pentru că nu ar fi loial puterii, ar fi fost falsificat, iar în baza acestor probe nu va fi numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Prin acest caz, acuzatorul susține că se observă cum se acționează concertat asupra puterii judecătorești.

Victoria Furtună a declarat la N4 că Serviciul de Informații și Securitate a cerut investigarea judecătorului Alexei Paniș în baza unor invenții.

VICTORIA FURTUNĂ, procuror anticorupție: „Serviciul de Informații și Securitate care acționează în cazul dat, și asta poate fi demonstrat prin materialele cauzei penale în interesul Aparatului Președintului, întocmește o notă eu aș spune „povești cu zmei”. Expediază această notă către Procuratura Generală, către ANI, CSM unde indică faptul că judecătorul Paniș a luat decizii ilegale, că acesta urmează să fie atras la răspundere. Deciziile sunt ilegale. Vă rugăm să inițiați cauze penale, dar nu doar asta, dar și că s-a îmbogățit ilicit, că acționează în interesul unui grup criminal organizat”.

Furtună a mai adăugat că, procedural, totul ar fi legal, numai că după ce a făcut propriile investigații, Procuratura Generală a respins toate acuzațiile imputate judecătorului Paniș. Au urmat și alte instituții cu avize negative pe aceste învinuiri.

VICTORIA FURTUNĂ, procuror anticorupție: „CSM-ul, la fel, care a fost sesizat, atenționează Serviciul de Informații și Securitate, Aparatul Președintelui, că se face o imixtiune în deciziile instanțelor de judecată, or, acestea pot fi verificate doar de către o instanță ierarhic superioară și nu de SIS, care trebuie să se preocupe de securitatea statului. ANI, la fel, emite decizii prin care spune că Paniș nu a încălcat regimul juridic de declarare a averii. În pofida acestui fapt, CNA expediază Aparatului Președintelui țării o notă pe care o secretizează și nu înțeleg până în acest moment din ce considerent pentru că toate actele, concluziile, deciziile luate în procesul penal, care se afla în gestiunea PA, nu erau secretizate”.

Acuzatorul a mai spus că, însăși Paniș a informat aparatul președintelui despre existența ordonanțelor procuraturii, deciziile ANI-ului și ale CSM-ului, însă în pofida acestui fapt, șeful statului a refuzat numirea acestuia în calitate de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

Procurorul a mărturisit că materialele studiate în acest caz au determinat-o să inițieze respectiva cauză penală pe falsul în declarații publice, făcut de persoane publice în interesul unui grup criminal.

VICTORIA FURTUNĂ, procuror anticorupție: „Ce înseamnă grup criminal organizat. E un grup de persoane care acționează concertat în sensul săvârșirii unei sau mai multe infracțiuni în interes personal sau în interesul terților. Uitându-ne per general la situația din RM noi vedem că majoritatea parlamentară este deținută de către un partid politic, nu ne ducem departe și vedem că puterea executivă, la fel, sunt reprezentanții aceluiași partid și când privim mai departe, președintele țării, la fel, face parte din acest partid și ne trezim când puterea legislativă și executivă este monopolizată, dar aceste puteri trebuie să acționeze în interesul societății, nu interes personal sau în interesul unor grupuri de persoane”.

La o emisiune de la realitatea.md, procurorul șef Anticorupție a fost întrebată dacă știa despre existența unor materiale, în dosarul lui Paniș, despre care procurorul Furtună spune că-s invenții. Veronica Dragalin a răspuns afirmativ și a ținut să precizeze că Victoria Furtună a gestionat procesul într-o perioadă scurtă de timp.

VERONICA DRAGALIN, procuror șef Anticorupție: „- Paniș acuză funcționari de la CNA că i-ar fi falsificat dosarul. Acest dosar falsificat a ajuns pe masa șefului statului și baza acestor acte falsificate, președintele țării ia decizia de a nu-l numi pe Paniș în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Dvs, cunoșteați despre existența unor astfel de materiale?
– Da. Dar întâi să fac unele clarificări. Plângerea, când a ajuns la Procuratura Anticorupție, a fost repartizată unui alt procuror, care avea în procesul penal în gestiune pentru o perioadă de timp, apoi ia fost acord concediu de odihnă pentru o perioadă scurtă și doamnei Furtună i-a fost repartizat acest material în perioada asta destul de scurtă”.

Alexei Paniș nu a venit deocamdată cu o reacție la cele menționate de Furtună.

Cu privire la declarațiile acesteia, am solicitat un comentariu și de la SIS, Președinție, CNA și de la Ministerul Justiției precum că s-ar fabrica dosare pe numele judecătorilor incomozi. Până acum, doar SIS-ul ne-a scris într-un mesaj că, în activitatea sa, acționează în strictă conformitate cu prevederile legale și respectă drepturile și libertățile persoanelor, fiind concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale, care privesc exclusiv securitatea națională.

De asemenea, pentru reacții la declarațiile acuzatorului, am contactat comunicatorii Guvernului, Președinției și majorității parlamentare. Adriana Vlas ne-a spus că nu comentează, iar Daniel Vodă și Irina Gotișan nu ne-au răspuns încă la mesajele trimise.

Amintim că, procurorul Victoria Furtună a anunțat în 11 martie că șia dat demisia, după ce, printr-un aviz al SIS, i-a fost retras dreptul de acces la secretul de stat, fiindu-i încriminat faptul că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Furtună a anunțat că asta s-a întâmplat după ce, la începutul lunii ianuarie curent, ar fi pornit o anchetă privind fabricarea unor dosare penale împotriva unor judecători neloiali guvernării, unul dintre care este Alexei Paniș. SIS-ul a declarat și atunci în reacție că activează în strictă conformitate cu prevederile legale și respectă drepturile și libertățile persoanelor. În plus, instituția a afirmat că asigură realizarea măsurilor de control în privința cetățenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat.

La rândul său, Irina Gotișan, purtătorul de cuvânt al președintelui Maia Sandu, ne-a declarat că instituția prezidențială nu comentează declarațiile calomnioase din spațiul public, iar atragerea Președinției în discuții ce vizează procese din sectorul justiției este, de fapt, o încercare de a politiza un subiect care trebuie examinat în strictă prevedere cu legea”. Totodată, anterior, Maia Sandu a afirmat că nu se implică în actul justiției.

Amintim că, la mijlocul lunii februarie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a pornit urmărirea penală în urma unei plângeri a judecătorului Alexei Paniș pe factorii de decizie ai Centrului Național Anticorupție, care ar fi falsificat acte în privința sa cu scopul de a influența soluția președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu privire la candidatura magistratului pentru a fi numit în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Procuratura Anticorupție a precizat atunci că urmărirea penală a fost pornită pe fapt și, pe moment, nu există persoane cu statut de bănuit sau învinuit. În același timp, Procuratura Anticorupție a indicat că dosarul penal nu vizează acțiunile persoanelor din cadrul Președinției.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE