22.2 C
Chișinău

Ultima oră: Alexandr Stoianoglo a fost achitat în dosarul „indemnizației lui Chitoroagă”

Alexandr Stoianoglo, ex-procurorul general al Republicii Moldova, nu a fost condamnat penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Judecătorii au decis achitarea acestuia.

Amintim că procurorii îl acuzau că, știind că fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, este urmărit penal a semnat un ordin privind acordarea indemnizației de circa 164 de mii de lei, deşi, potrivit procurorilor, nu ar fi avut acest drept.

Conform avocatului lui Stoianoglo, Victor Munteanu, cazul acordării indemnizaţiei, care a fost restituită, nu ţine în niciun fel de dreptul penal. Apărătorul a declarat anterior pentru Canal 5 că în acest caz nu a fost nicio înţelegere prealabilă, nici un interes personal al clientului său şi nici statul n-a fost prejudiciat.

Alexandr Stoianoglo neagă categoric acuzațiile care i se aduc. La ședința de judecată anterioară, fostul procuror general a declarat în ultimul cuvânt că toate dosarele deschise împotriva lui au fost fabricate. Potrivit lui, autoritățile l-au demis în acest mod pentru încercarea de a face din Procuratură o instituţiei care să funcționeze exclusiv în baza legii și să nu fie subordonată politic. Serviciul de presă al Procuraturii Generale a respins atunci categoric acuzațiile lui Stoianoglo.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE