Agenția Proprietății Publice a confirmat pentru Canal 5 că a primit, la începutul lunii aprilie a anului trecut, o scrisoare din partea companiei franceze Lagardere Travel Retail, care și-a manifestat interesul pentru spațiile comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău. Se întâmpla la doar câteva zile după ce aeroportul a reintrat în gestiunea statului. Mai mult, în aceeași lună, Agenția Proprietății Publice i-a și trimis răspuns grupului francez, în care a explicat că o astfel de colaborare poate avea loc doar în urma desfășurării unei licitații publice. Am întrebat reprezentanții APP dacă documentul e același publicat zilele trecute de bloggerul Eugeniu Luchianiuc. Ce răspuns am primit vedeți în reportaj.
Într-o scrisoare publicată acum câteva zile de bloggherul Eugen Luchianiuc se arăta că firma franceză „Lagardere Travel Retail” ar fi purtat discuții de mai mult timp cu autorități de la Chișinău privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.
Documentul ce ar fi fost expediat către Guvern, Agenția Proprietăți Publice și administrația Aeroportului a fost înregistrat încă în data de 4 aprilie 2023, la doar câteva zile după ce aeroportul a reintrat în gestiunea statului.
Am încercat să aflăm de la APP dacă scrisoarea publicată de Luchianiuc este autentică și dacă a fost recepționată de instituție.
Într-un răspuns pentru Canal 5, Agenția Proprietăți Publice ne-a informat doar că un document primit de la Lagardere Travel Retail a fost înregistrat la secretariatul APP în data de 5 aprilie și că răspunsul către companie semnat de fostul director al APP, Alexandru Musteață, a fost trimis în 21 aprilie 2023.
L-am întrebat pe comunicatorul APP dacă această scrisoare este aceeași care a fost publicată de bloggerul Luchianiuc, dar Ghenadie Mihalachie nea spus că nu cunoaște.
În comunicarea cu reporterul Canal 5, tot comunicatorul APP ne-a spus că răspunsul agenției către firma franceză a fost direcționat administrației Aeroportului, concomitent fiind atașat în lista de adresanți și compania Legardere.
„Prin răspuns am informat Aeroportul Internațional Chișinău despre inițiativa de colaborare a companiei Legardere, concomitent notificând Aeroportul că orice spațiu comercial poate fi închiriat doar urmare a organizării unei licitații publice, pe care o și recomandăm de a fi organizată și despre care trebuie să fie informat APP în calitate de fondator”, se mai spune în reacția oferită printr-un mesaj redacției noastre de către Agenția Proprietății Publice. Alte comunicări scrise cu această companie, în sistemul informațional APP, nu există, mai informează APP.
Cererile pentru licitația privind închirierea spațiilor comerciale la aeroport au putut fi depuse între 29 ianuarie și 19 februarie 2024, iar concursul va fi pe 26 februarie, ne-a mai spus comunicatorul APP. Ghenadie Vasilache, ofițerul de comunicare al APP, nu ne-a putut spune însă câte companii și-au anunțat până acum intenția de a participa la tender.
Cu aceeași întrebare ne-am adresat săptămâna trecută și purtătorului de cuvânt al guvernului Daniel Vodă, dar acesta ne-a direcționat către APP, unde la momentul respectiv nu ne-au răspuns la întrebarea despre autenticitatea scrisorii publicate de Luchianiuc.
Amintim că, într-o scrisoare publicată acum câteva zile de bloggherul Eugen Luchianiuc se arăta că firma franceză „Lagardere Travel Retail” ar fi purtat discuții de mai mult timp cu autorități de la Chișinău privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.
Documentul ce ar fi fost expediat către Guvern, Agenția Proprietăți Publice și administrația Aeroportului a fost înregistrat încă în data de 4 aprilie 2023, la doar câteva zile după ce aeroportul a ce e ar fi fost expediat către Guvern, Agenția Proprietăți Publice și administrația Aeroportului a fost înregistrat încă fost înregistrat încă fost înregistrat încă ost înregistrat încă st înregistrat încă t înregistrat încă înregistrat încă înregistrat încă nregistrat încă registrat încă egistrat încă gistrat încă istrat încă strat încă trat încă rat încă at încă t încă încă încă ncă că ă în data de 4 aprilie 2023, la doar câteva zile după ce aeroportul a reintrat în gestiunea statului.
Semnatarul răvașului publicat de Luchianiuc mai menționează că „Lagardere” a dezvoltat o rețea vastă de magazine de tip Duty Free, Food Service și Travel Essentials și că ar dori să-și extindă afacerea și la aeroportul din Chișinău. Potrivit scrisorii, expeditorul susține că înțelege că, odată cu recuperarea integrală a activelor din aerogară de la fostul concesionar, Aeroportul de la Chișinău trebuie să găsească o soluție rapidă și eficientă pentru a înlocui operatorii economici ce desfășoară în prezent activitate în aeroport.
Recent, vicepremierul Andrei Spînu a declarat, la o emisiune televizată, că nu cunoaște nimic despre compania Lagardere Travel Retail și a negat orice dialog cu aceasta. El a calificat drept speculații toate informațiile privind implicarea sa în vicierea concursului, așa cum afirmau mai mulți politicieni, care spuneau că și caietul de sarcini al licitației ar fi fost deja scris, astfel încât compania franceză „Lagardere” să câștige. Serviciul de Presă al Ministerului Infrastructurii ne-a spus despre această scrisoare că în acel moment lucra o altă echipă condusă de un alt ministru.
Roman Cojuhari, directorul APP a calificat declarațiile ca pe un atac ce ar fi plătit de cei care dețineau afaceri anterior în aeroport și a adăugat că își dorește ca licitația să fie transparentă. Am sunat zilele trecute pentru detalii și la compania franceză „Lagardere”, dar la numărul de telefon al sediului din Chișinău ne-a răspuns un alt agent economic.