31.6 C
Chișinău

Încă un caz de rujeola, confirmat la o persoană de 47 de ani

O persoană în vârstă de 47 de ani, din municipiul Chișinău, a fost conformat pozitiv la rujeola. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), aceasta ar fi revenit recent dintr-o călătorie în afara țării. Cazul a fost confirmat în rezultatul analizelor efectuate în Laboratorul virusologic al ANSP, scrie NewsMaker.MD.

Potrivit sursei citate, boala a început cu febră înaltă și tuse, apoi au apărut erupțiile cutanate. La moment, persoana este spitalizată și primește tratamentul corespunzător.

De la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate patru cazuri confirmate de rujeolă, dintre care două de import. Potrivit ANSP, între acestea nu există legătură epidemiologică.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în ultimele luni, se înregistrează o creștere semnificativă a cazurilor de rujeolă în Regiunea Europeană. În România, a fost declarată epidemie de rujeolă din 06 decembrie 2023, în prezent fiind înregistrate 5238 de cazuri confirmate de rujeolă, inclusiv 6 decese.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum infecția urechii medii, laringită, bronșită, pneumonie, encefalită, meningoencefalită, panencefalită și chiar deces. O persoană diagnosticată cu rujeolă poate să infecteze alte 18 persoane, cel mai des fiind afectați copiii, dar și maturii nevaccinați.

Tratament specific pentru rujeolă nu există. Specialiștii în sănătate spun, însă, că boala poate fi prevenită prin vaccinare, care este gratuită.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE