28.3 C
Chișinău

Doi bărbați și o femeie – reținuți, după ce au primit peste 3.500 USD pentru organizarea migrației ilegale

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD, în coordonare cu PCCOCS, anunță reținerea a doi bărbați și a unei femei din Basarabeasca, după ce ar fi facilitat transportarea ilegală în Moldova a unui bărbat din Ucraina.

Pentru serviciile ilegale prestate, aceștia ar fi primit suma de USD 3.600, în condițiile în care ucraineanul era apt de serviciu militar și nu ar fi putut traversa frontiera legal. Cei trei au vârste de 37, 42 și 56 de ani, iar doi din ei sunt investigați actualmente și într-un alt dosar penal similar. Doi din ei – frate și soră – au avut rol de organizatori în cadrul grupului infracțional, femeia fiind și pe post de șofer.

În cadrul perchezițiilor la domiciliile celor trei, au fost ridicate mai multe cartele telefonice, telefoane mobile care vor fi supuse cercetărilor. De asemenea, a fost ridicată și mașina cu care cei trei au comis infracțiunea.

Urmează ca procurorii PCCOCS ai oficiului „Sud” să cerceteze probele, în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE