4.2 C
Chișinău

„Mascați” și conflicte, la vama Leușeni: Cum s-a desfășurat protestul nocturn al agricultorilor la hotarul moldo-român | VIDEO

Agricultorii protestatari au rămas ieri până la miezul nopții în vama Leușeni, accesul spre care l-au blocat în cursul protestului. Potrivit președintelui Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, la fața locului au apărut mascații. Poliția Republicii Moldova a anunțat însă într-un comunicat că forțele speciale nu au intervenit. Agricultorii anunță că protestele în mai multe raioane ale țării continuă și astăzi. Aceștia s-au adunat în vama Leușeni din raioanele Hîncești, Leova, Nisporeni, Ungheni și Căușeni. În Cahul și Cantemir, protestele au început de la ora 9 și 30 de minute.

În direct din vama Albița, acolo unde au fost detașați mascați, a relatat pe Facebook liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc. Acesta a afirmat la ora zece seara, când făcea liveul, că fermierii își luase deja tractoarele din drumul spre frontieră, prin urmare afirma că nu înțelege prezența forțelor speciale.

„- Ce conflicte au avut loc aici?
– Presiune din partea autorităților, iaca asta. Statul în loc să vină să discute cu noi, să soluționeze, o trimis poliția. Iată ce s-o întâmplat. Băieții nu vor să spună.  Autocarele cu mascați au venit. Acuși să văd, unul dintre ei e pe loc. Iată, el o să iasă acuși din… Noi avem mai mulți, pentru că este diferență între forțele cu statut special și poliție, e mare diferența. Aceștia sunt cu măști, sunt dotați, pregătiți ca să intervină în forță”.

La proteste a fost noaptea trecută și președintele Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.

ALEXANDRU SLUSARI,președintele Asociației ”Forța Fermierilor”: „Când am ajuns erau mai mulți polițiști care au deblocat o bandă de trafic și au asigurat circulația transportului. Din câte am înțeles ei au venit mai mulți și au presat moral ce-i drept, nu pot să spun că a fost aplicarea forței fizice și i-au impus pe câțiva agricultori care au rămas acolo noaptea, să elibereze o bandă. Nu că era blocată, fermierii permiteau traficul pentru autocare pentru rutele regulare. Nu putem să spunem că era blocat complet traficul, dar cumva fermierii reglau acest proces. După asta au intervenit mascații, au eliberat această bandă și s-a pornit traficul”.

Slusari a mai spus că după miezul nopții, agricultorii au lăsat tehnica în apropierea vămii Leușeni și au plecat pe la case. Astăzi, aceștia au revenit pentru a continua protestele. Tot el, într-o postare pe o rețea de socializare, a criticat acțiunile guvernării în raport cu fermierii.

„Eu nu am așteptat că actuala guvernare, după mulți ani de activitate în atmosfera statului polițienesc lui Plahotniuc, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii, majoritatea dintre care au votat pentru ei, să trimită la ei noapte mascați. Mai mult nu am ce comenta”, a scris liderul Asociației ”Forța Fermierilor”.

În reacție, Inspectoratul General de Poliție a declarat într-un comunicat că fermierii nu au fost intimidați și că mascații nu au intervenit.

” (…) precizăm că la fața locului nu au fost implicate forțele speciale și nu au intervenit mascații, iar aceste declarații sunt false. Polițiștii responsabili de menținerea ordinii publice au fost prezenți, ca la oricare alt eveniment de acest gen, pentru a menține ordinea publică, având o comunicare cu persoanele, cu atât mai mult că în jurul orei 21:00 au început altercații pe traseu între șoferii de TIR și fermieri. (…) Solicităm repetat fermierilor o conlucrare cu forțele de ordine, pentru a nu prejudicia cetățenii și activitățile acestora, dar și pentru a evita situațiile de genul celor care au fost aseară cu alți conducători auto”  se menționează în comunicatul poliției.

Am solicitat o reacție de la serviciul de presă al Guvernului la acuzațiile aduse de Alexandru Slusari, precum că guvernarea acționează în ”stilul statului polițienesc al lui Plahotniuc. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă ne-a declarat într-un mesaj că poliția a dezmințit acuzațiile.

Poliția a mai anunțat că ieri, la punctul de trecere al frontierei Leușeni – Albița, au fost blocate 120 de camioane de mare tonaj, 16 dintre acestea fiind cu produse perisabile, cinci autobuze, 4 microbuze, 130 de pasageri nu și-au putut continua drumul, iar 230 de unități auto au fost redirecționate de pe traseul Leușeni prin alte puncte de trecere. Precizăm că, fermierii care au ieșit ieri la protest au blocat traseul care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița și au cerut demisia ministrului Agriculturii.

De asemenea, producătorii agricoli au protestat pe traseele din raioanele Rezina, Fălești, Telenești, Criuleni și Cahul, manifestându-și nemulțumirea că au rămas fără resurse pentru a începe lucrările de primăvară și cheamă autoritățile la dialog pentru a soluționa problemele cu care se confruntă.

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban a declarat că nu sunt împotriva ca să se așeze la masa de negocieri cu fermierii, pentru a veni cu soluții. În ceea ce privește solicitarea demisiei lui Vladimir Bolea, secretarul de stat Șarban a declarat că demisia ministrului nu va rezolva problemele agricultorilor, dar „va stagna politica clară și acțiunile care sunt începute”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE