18.3 C
Chișinău

O femeie din raionul Sîngerei a născut o fetiță, în drum spre maternitate

O femeie de 38 de ani din satul Pepeni, raionul Sîngerei, a născut în timp ce era transportată spre maternitate, în mașina ambulanței. Femeia a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă și mai are acasă încă 4 copii, scrie Unimedia.INFO.

„La data de 10 februarie, ora 23:14, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei gravide de 38 de ani, cu motivul solicitării „Sarcina V, Nașterea V, contracții” într-o localitate din raionul Sîngerei.

Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă din cadrul PAMU Pepeni, în următoarea componență: asistent medical Vasile Peresunco, infirmier Lidia Gurușciuc și șoferul autoambulanței Victor Spînache, care a ajuns la locul solicitării în 11 minute.

La domiciliu, echipa a preluat rapid parturienta, care prezenta semne de debut al travaliului.

La ora 23:41, în timpul deplasării către maternitate s-a declansat nașterea. Astfel venirea pe lume a nou-născutului de gen feminin a fost asistată în ambulanță.

Ulterior, lăuza și nou-născutul, în stare satisfăcătoare au fost transmiși specialiștilor din cadrul Spitalului Raional Sîngerei, pentru îngrijiri medicale corespunzătoare”, au declarat angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE