20 C
Chișinău

Doliu în lumea muzicii. S-a stins din viață acordeonistul și dirijorul Mihai Amihalachioaie

Cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de operă Mihai Amihalachioaie, Maestru în Artă, s-a stins din viață în noaptea de 11 spre 12 februarie, fiind necruțat de boală, la doar 62 de ani, anunță într-un comunicat de presă Ministerul Culturii, transmite Realitatea.MD.

„Îmi este greu să vorbesc la trecut despre Mihai. Un om deosebit și un profesionist desăvârșit. Era unul dintre puținii folcloriști, care cunoaște bine ceea ce face. L-am invitat să facem echipă la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, fiind angajat ca muzicolog cu o prețioasă experiență. Am reușit o colaborare de doar câteva luni. Nu, nu pot să cred…”, spune directoarea Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), Silvia Zagoreanu, care a anunțat vestea tristă.
Mihai Amihalachioaie s-a născut la 23 februarie 1961, în satul Molnița, regiunea Cernăuți, Ucraina. Studiile muzicale le-a început la Școala de Muzică din orașul Herța, după care și le-a continuat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”.

În anul 1985 a absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (azi – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), specialitatea: pian, acordeon și dirijat orchestră populară. În anul 1997, a absolvit a doua facultate la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea dirijat muzică simfonică și de operă.

Din anul 1998 a fost dirijor al Filarmonicii Naționale, al Orchestrei Naționale de Cameră, al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii din Chișinău și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

În perioada 2001-2002 și-a perfecționat măiestria cu maestrul Antoni Ros Marba la Barcelona (Spania), dirijat simfonic.

În anul 1985 și-a început cariera muzicală în calitate de acordeonist și dirijor de muzica populară a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc”. În anul 1998 a colaborată, ca dirijor, cu Filarmonica Națională, cu Orchestra Națională de Cameră și cu Orchestra Simfonică Radio-TV din Chișinău. A fost angajat al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

A colaborat mult cu Formația „Provincialii” din România. A avut turnee artistice peste hotarele țării, în România, Spania, Bulgaria, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie.

În 2001, pentru întreaga sa activitate, a fost distins cu titlul onorific Maestru în Artă, iar din 2021 a devenit conducătorul și dirijorul Orchestrei municipale de cameră „CAMERATA Chișinău”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE