36.2 C
Chișinău

Noi detalii despre accidentul grav, produs lângă Horești: Trei dintre pasagerii răniți au fost externați, iar unul rămâne la spital | VIDEO

Patru persoane au ajuns la spital, după ce microbuzul de linie în care se aflau a derapat de pe traseu și s-a izbit de un copac. Informația a fost confirmată pentru Canal 5 de către Poliție. Accidentul s-a produs în această dimineață, lângă localitatea Horești. Testat alcooscopic, s-a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate, mai spun oamenii legii.

Un microbuz, cu 15 persoane de pe ruta Ialoveni-Răzeni, a derapat de pe traseu, joi dimineața, și a ajuns într-un copac.

Șefa Secției Comunicare și Protocol, Diana Fetco, a declarat pentru Canal 5 că, în urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că, șoferul, în vârstă de 68 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile rutiere, a pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu, s-a tamponat într-un copac.

Impactul s-a produs în apropierea localității Horești din raionul Ialoveni. Cei patru pasageri, care au suferit diferite traumatisme, au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Dorina Arsene, trei au fost externați după ce au primit îngrijiri medicale, iar unul rămâne la spital.

DORINA ARSENE, purtător de cuvânt Institutul de Medicină Urgentă: „Trei pacienți au plecat ambulator sub supravegherea medicului de familie, iar o pacientă este internată în stare de gravitate medie, stabilă”.

Diana Fetco a mai declarat că șoferul a fost testat cu aparatul Drager și s-a constatat că acesta nu consumase alcool. Cazul este documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE