9.2 C
Chișinău

Descoperire macabră la Edineț: Doi frați și-au pierdut viața în apele unui iaz pe care îl păzeau

Doi frați au fost găsiți fără suflare în apele unui iaz din raionul Edineț. Poliția a fost alertată pe 6 februarie, în jurul orei 22:20, de către proprietarul bazinului acvatic din localitatea Tîrnova, care a scos corpurile neînsuflețite din apă, transmite Realitatea.MD.

La fața locului s-a stabilit că persoanele decedate sunt doi frați, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 62 de ani, conform ofițerului de presă a Poliției locale, Svetlana Talpă. Cei doi erau angajați să păzească lacul. În urma examinării preliminare, pe cadavre nu au fost identificate semne vizibile de moarte violentă.

Se presupune că victimele au mers să pescuiască, dar gheața era prea subțire. Drept urmare, bărbatul a căzut sub apă, iar femeia s-ar fi înecat atunci când încerca să îl salveze.

Expertiza medico-legală urmează să stabilească motivul exact al deceselor. Investigațiile pe caz continuă, iar oamenii legii stabilesc dacă există alte circumstanțe ale tragediei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE