Angajați de la Calea Ferată din Basarabeasca au protestat astăzi în fața Gării. Oamenii spun că le-a ajuns cuțitul la os, asta pentru că, de câteva luni nu și-au primit salariile și nu au din ce trăi. Protestatarii și-au expus nemulțumirile în pauza de masă, iar mai apoi s-au întors la locul de muncă. În reacție, reprezentanții CFM declară că este dreptul lor de a-și manifesta nemulțumirile, fără a preciza când angajații își vor primi lefurile.
Angajați de la Calea Ferată din Basarabeasca au protestat marți, în fața Gării, deoarece nu și-au primit salariile din luna octombrie și nu mai au din ce supraviețui, spun ei.
„Unii au credite, alții au copii care merg la școală, cum putem explica familiilor că tu nu poți să faci nimic. Ajunge timpul ca toți să plecăm peste hotare și aici nimeni să nu rămână. Chiar este asta o atitudine corectă, noi trebuie să stăm și să tăcem? Noi am tăcut din luna mai, dar deja a ajuns cuțitul la os”.
„Cum poate un singur om să supraviețuiască cu unul, doi-trei copii cu șase mii de lei, când doar serviciile de întreținere ajung la 4-5 mii. Cu ce să le plătești? Cine se gândește?”.
Aceștia au amenințat că vor ajunge să protesteze și la Chișinău, dacă nu-și vor primi lefurile până în data de 20 februarie.
Pe lângă asta, ei au cerut compensații de câte 1000 de lei pentru fiecare, menționând că petiția o vor transmite, miercuri președintelui țării, Guvernului, Parlamentului și conducerii Căilor Ferate din Moldova.
„Dacă nu vom avea un răspuns concret, că până pe 20 februarie vor fi alocați banii, ne vom uni cu toții și vom merge mai departe cu cerințele noastre”.
În reacție, directorul comercial al CFM, Dumitru Prohnițchi a declarat pentru Canal 5 că este dreptul lor de a-și manifesta nemulțumirile, dar nu a precizat când subalternii și-ar putea primi lefurile.
DUMITRU PROHNIȚCHI, director comercial al CFM: „Este dreptul oamenilor de ași exprima poziția față de anumite procese care se întâmplă. Da, atestăm faptul că este reținerea salariului și este dreptul lor de a veni cu un mesaj în această modalitate”.
În prezent, salariul mediu lunar al unui angajat este de 8500 de lei. Potrivit reprezentanților CFM, oamenii își primesc restanțele în fiecare lună, iar întârzierile sunt cauzate de fluxul de mărfuri în scădere.
Dumitru Prohnițchi susține că întârzierele salariale ale întreprinderii se ridică la 90 de milioane de lei, iar încasările lunare la CFM constituie 80 de milioane de lei, din care se achită și întreținerea întreprinderii.
La sfârșitul lunii ianuarie, Federația Sindicală a Feroviarilor a expediat o scrisoare către conducerea țării. Sindicaliștii le-au cerut să intervină pentru a soluționa problema.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus atunci că, Executivul și ministerul de resort vor examina solicitarea în vederea identificării soluțiilor, Președinția ne-a spus că scrisoarea sindicaliștilor a fost remisă spre examinare către Cancelaria de Stat.
Acum câteva zile, ministrul Infrastructurii Andrei Spînu a declarat pentru adevărul.ro că se caută soluții rapide ca să fie achitate lefurile, dar și să se majoreze cantitatea de marfă cargo care este transportată pe calea ferată.
În prezent căutăm soluții de urgență pentru a ajuta întreprinderea Calea Ferată din Moldova fie prin credit, fie prin suport de la Guvern ca să fie plătite lefurile. Vorbim de aproximativ 40-50 de milioane de lei, a spus Spînu.
Pe fundalul nemulțumirilor privind restanțele salariale, șeful CFM Oleg Tofilat șia dat demisia, menționând că atunci când întreprinderea se află în pericol, iar managerul și factorii superiori de decizie nu pot agrea o viziune comună de remediere, managerul este obligat să-și prezinte demisia, a menționat funcționarul. Iar, ministrul Infrastrucrurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu s-a arătat nemulțumit de activitatea lui Tofilat.