16.1 C
Chișinău

De la Minister, la Președinție: Igor Zaharov, noul consilier al Maiei Sandu pentru afaceri europene. Cine preia mandatul pe politica externă

Fostul consilier al ex-ministrului de Externe, Nicu Popescu, Igor Zaharov, a fost numit în funcția de consilier al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Zaharov va fi responsabil de domeniul afaceri europene și comunicare strategică, anunță Președinția, scrie Newsmaker.MD.

Potrivit decretului semnat de șefa statului, Zaharov își va începe activitatea la Președinție începând cu data de 26 februarie 2024.

Între timp, fosta consilieră a președintei pentru afaceri externe și comunicare strategică, Olga Roșca, a preluat, începând cu 30 ianuarie 2024, mandatul de consilieră pe politică externă, conform decretului semnat de Maia Sandu.

Amintim că Igor Zaharov a deținut funcția de consilier al ex-viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, din martie 2023. Înainte de aceasta, Zaharov a lucrat la Ambasada Britanică din Republica Moldova, unde a fost responsabil pentru comunicare și mass-media. Igor Zaharov este licențiat în științe politice și a absolvit două programe de master, unul în studii europene la FRIȘPA, USM, și altul în comunicare strategică la King’s College London.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE