9.2 C
Chișinău

Misiune cu final fericit: O lebădă, salvată din apa înghețată a unui lac

O lebădă care nu se putea mișca din cauza că înghețase pe un lac din Chișinău, a fost salvată de inspectorii de mediu, de comun cu angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Responsabilii nu precizează în ce sector a avut loc misiunea, însă susțin că au fost apelați de câțiva pescari, scrie Realitatea.MD.

„… un apel de urgență a fost primit de la pescarii amatori prezenți pe mal. Aceștia au observat un exemplar de lebădă înghețat și degerat, incapabil să se miște din cauza temperaturilor scăzute. Echipa de salvare, alcătuită din inspectorii de mediu bine pregătiți și inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, s-a deplasat rapid la fața locului, echipată cu materiale speciale pentru a aborda situația delicată. După ce a fost eliberată, lebăda a fost transportată într-un spațiu protejat și încălzit, unde a primit îngrijiri specializate pentru a se recupera complet”, anunță Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).

Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează în acest sens că „această acțiune de salvare exemplară evidențiază importanța colaborării între comunitate și autorități pentru protejarea și conservarea mediului înconjurător și a vieții sălbatice”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE