Republica Moldova va semna cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro. Evenimentul va avea loc marți, 30 ianuarie, la Banca Națională a Moldovei, iar cererea va fi semnată de către guvernatoarea BNM, Anca Dragu în prezența conducerii băncilor licențiate din țară.
Potrivit unui comunicat, acest lucru reprezintă un exercițiu de importanță națională și un proiect de țară esențial în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fiind implementată cu suportul Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionarii riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.
Potrivit BNM, această inițiativă va avea ca rezultat furnizarea plăților fără numerar în euro, către și dinspre spațiul european, oferind soluții mai sigure, rapide și comode pentru cetățenii Republicii Moldova.