4.4 C
Chișinău

Reprezentanții puterii și ai furnizorului de gaze s-au grăbit să dezmintă analiza lui Veaceslav Ioniță, potrivit căreia Moldova are cele mai mari tarife la gaze. Ce argumente au dat aceștia | VIDEO

Moldovenii plătesc cel mai mare preț pentru gazele naturale din Sud-Estul Europei. O constatare în acest sens a fost făcută de expertul IDIS-Viitorul, Veaceslav Ioniță, care a publicat o statistică care ar demonstra această situație. De cealaltă parte, conducerea Moldovagaz, dar și cea a Energocom spun că, informațiile nu corespund realității și că Moldova, nu poate fi comparată cu țările care au resurse proprii de combustibil.

Potrivit expertului economic, prețul gazelor în Republica Moldova este de 4 ori mai mare decât în Ucraina sau Ungaria și cu 45 la sută mai mare decât media regională, dar nu precizează perioada la care face referință.

Veaceslav Ioniță susține că, cel mai mic preț la gaze este achitat de Ucraina – 4 lei și 12 bani, urmată de Ungaria cu 5 lei și 38 de bani, în Croația și Serbia consumatorii plătesc 9 lei și 40 de bani, iar în Slovacia, România și Polonia se achită între 12 și 15 lei pentru un metru cub. Polonia este urmată de Moldova cu 18 lei per metru cub și Bulgaria cu 18 lei și 39 de bani.

„Dacă să ne raportăm la prețul median de 12,5 Lei/m3, atunci doar în luna decembrie noi am fost deposedați din motive necunoscute cu încă 750 de milioane de lei. Pentru întreg sezon de încălzire noi vom plăti în plus pentru gazele naturale nu mai puțin de 4,5 miliarde de lei. Asta dacă luăm prețul median, dar nu cel din țări precum Ucraina și Ungaria”, menționează Ioniță.

În reacție, șeful de la Moldovagaz susține că, această comparație făcută de expert nu este corectă.

VADIM CEBAN, președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz: „Trebuie de comparat prețul de achiziție care intră în tarif, trebuie de comparat costurile de transport, distribuția și tariful final. Comparația cu Ucraina chiar nu este corectă, Ucraina subvenționează costul gazelor naturale, subvenționează cu prodose proprii, la fel sunt subvențiile de la Guvernul României, mai este subvenția din partea Guvernului ungar și este destul de mult la prețul de achiziție și, aici trebuie de luat o bază de referință. Au fost perioade când procuram gaze de la Gazprom și tariful a fost în 2020-2021 până la majorare, tarifele au fost cele mai bune din regiune, dar, dat fiind faptul că achiziționăm la prețuri de piață, tarifele de achiziție diferă”.

Și responsabilii de la Energocom ne-au spus că informațiile publicate de Ioniță sunt eronate.

VICTOR BÎNZARI, director general interimar S.A Energocom: „Noi, analizând tot ce se întâmplă în Europa, nu departe doar de sud-est, vedem foarte bine că R Moldova se află undeva în mijloc, nu are un preț minim așa cum este Ucraina, o țară în război și, la fel, nu are un preț minim așa cum fac sau au prețul țările care au contracte agreate cu Gazprom. Foarte interesantă analiză când tu compari o țară care este dependentă de gazul din extern cu o altă țară cum ar fi România, care are extragere proprie”.

L-am contactat și pe ministrul Energiei pentru o reacție, dar Victor Parlicov nu a răspuns la telefon.

Săptămâna trecută, Moldovagaz a cerut ANRE micșorarea tarifului la gaze. Prețul va varia însă, în funcție de luna în care va fi aplicat, spune furnizorul.

Despre faptul că gazul s-ar putea ieftini, începând cu februarie, a vorbit și Ministrul Energiei. Victor Parlicov a menționat că, săptămâna curentă, Republica Moldova va achiziționa gaze naturale direct din nava care le transportă din SUA cu aproximativ 340 de dolari pentru o mie de metri cubi.

La sfârşitul anului trecut, Victor Parlicov spunea că pentru a fi reduse cifrele din facturi, trebuie mai întâi să consumăm gazele cumpărate în 2022 la prețul mediu de 1 200 de euro.

Din acest an, Gazprom livrează gaze naturale către Moldovagaz cu 380 dolari pentru o mie de metri cubi, dar cantitatea se duce pe malul stâng al Nistrului, iar de acolo noi cumpărăm curent electric. Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului.

În prezent, consumatorii casnici achită 18 lei pentru un metru cub de gaze. Ultima oară tariful a fost revizuit în luna iunie. Prețul cel mai mare al combustibilului pe care l-au plătit moldovenii a fost de aproape 30 de lei pentru un metru cub, stabilit în octombrie 2022.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE