16.1 C
Chișinău

Pliante, mesaje audio și afișe. Cât costă campania inițiată de Primăria Chișinău cu inițiativa de a păstra 50% din veniturile sale în bugetul local și ce părere au chișinăuienii despre aceasta | VIDEO

Primăria Chișinău a lansat o campanie prin care cere ca în bugetul local să rămână 50% din venituri sale. Mesaje de acest fel pot fi văzute și auzite în transportul public și nu doar. În plus, locuitorii municipiului sunt îndemnați să semneze o petiție în susținerea respectivei cauze. Pliante cu astfel de mesaj mai sunt distribuite în cutiile poștale și afișate în stațiile de troleibuz. Am încercat să aflăm de la Primăria Chișinău cât costă această campanie și cine o finanțează. Detalii, în subiect.

De câteva zile, în transportul public pot fi văzute postere și auzite mesaje audio, prin care călătorii sunt chemați să sprijine inițiativa Primăriei Chișinău care cere autorităților centrale să modifice legea, astfel încât 50% din contribuțiile la bugetul de stat să rămână în capitală.

„Chișinăuienii contribuie cu 23 de miliarde de lei la bugetul de stat, dintre care, Capitalei îi sunt transferate înapoi doar 13%, sau 2,8 miliarde de lei, plus transferurile cu destinație specială. Situația actuală este discriminatorie și ar fi corect ca Chișinăul să primească 50% din contribuțiile locuitorilor capitalei, pentru chișinăuieni”.

„Situația actuală este discriminatorie. Din banii Chișinăuienilor sunt achitate salariile primelor persoane din stat și sunt finanțate programe guvernamentale din care Chișinăul a fost exclus”, se spune în pliantele afișate în stațiile de așteptare a transportului public, dar și expediate locuitorilor capitalei.

Tot acolo se spune că cităm: „Puterea centrală crește numărul de atribuții fără acoperire bugetară, iar în consecință crește povara financiară pusă pe umerii autorităților locale care sunt nevoite să taie din investițiile pentru dezvoltarea localităților”.

Într-un comunicat de presă, autoritățile locale se arată convinse că o redistribuire echitabilă ar accelera dezvoltarea Chișinăului, facilitând investiții în infrastructură, drumuri, curți de bloc, școli, grădinițe, transport și alte servicii sociale esențiale.

Am ieșit în stradă să vedem ce spun oamenii cu privire la propunerea municipalității, iar părerile s-au împărțit.

„Eu sunt de parte primăriei. Mulți bani vin în fondul statului nostru și noi nu vedem pe ce se duc banii aceștia”.

„Guvernul trebuie să ofere primăriei, orașului resurse pentru lucrările care se fac”.

„Asta este campanie electorală începută deja, nu e chestia în buget…”.

„Asta este jocul lor, mă scuzați”.

Chișinăuienii s-au expus și referitor la materialul informativ prin care municipalitatea cere ca în bugetul local să rămână 50% din veniturile capitalei.

„Bani în vânt. Publicitate trebuie, dar cu măsură să spunem așa. Banii pot fi cheltuiți în altă parte, este unde…”.

„Ar trebui să investească în dezvoltarea orașului”.

„Ar trebui să se concentreze pe lucruri mai importante”.

Am încercat să aflăm de la primăria capitalei cât costa campania de informare, câte pliante au fost tipărite și din ce bani, dar consilierului pe comunicare al primarului, Natalia Ixari ne-a spus că deocamdată nu sunt calcule efectuate, dar a precizat că în mare parte, „sunt resurse personale prin servicii de transport și altele, gestionate de primărie”.

Ea a afirmat însă că datele privind cheltuielile campaniei vor fi anunțate ulterior. Potrivit reprezentanților primăriei Chișinău, campania de informare se desfășoară într-un cadrul legal, iar toate detaliile vor fi publicate pe site-ul transparența.chișinău.md.

Am încercat să aflăm de la Ministerul Finanțelor dacă într-adevăr, datele primăriei precum că chișinăuienii contribuie cu 23 de miliarde de lei la bugetul de stat, dintre care, Capitalei îi sunt transferate înapoi doar 2,8 miliarde de lei, plus transferurile cu destinație specială sunt adevărate, dar purtătorul de cuvânt al instituției ne-a îndemnat să vedem reacția emisă de Guvern în 24 ianuarie.

Instituția a comunicat anterior că, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2024, volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău constituie 3 859,1 milioane de lei, iar volumul transferurilor aprobat în Legea bugetului de stat pentru anul 2023 este de 3 777,1 milioane de lei, înregistrându-se, astfel, o majorare de 81,5 milioane de lei față de anul trecut.

DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: „Să fie foarte clar – toți cetățenii – de la nord la sud, de la est la vest contribuie prin taxe și impozite la bugetul țării. Contribuie prin taxe și impozite la bunăstarea acestui stat. Aceste taxe nu aparțin lui Ivan Ceban, nu aparțin autorităților locale, sau Executivului. Acești bani sunt ai țării. Inițiativa care este propusă de primarul general sugerează că anumite raioane și localități trebuie lăsate fără finanțare, anumite sate și orașe nu trebuie să primească subvenționare. Este o formulă absolut greșită, care nu conduce nicăieri”.

Primăria a lansat și o petiție online de promovare a inițiativei sale pe care, potrivit administrației locale, au semnat-o deja peste 6 mii de oameni.

Bugetul Capitalei pentru acest an încă nu a fost aprobat, iar cel provizoriu prevede venituri de aproape 6 miliarde 980 de mii de lei, inclusiv transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat 3 859 de mii de lei şi cheltuieli de 7 393 de mii cu un deficit de puțin peste 413 milioane de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE