1.2 C
Chișinău

Remanieri în Guvern și Parlament: Ce avere are Mihai Popșoi, desemnat ministru al Afacerilor Externe după demisia lui Nicu Popescu | VIDEO

Nicu Popescu și-a dat demisia din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. El a făcut anunțul azi-dimineață, fără a menționa clar motivele plecării. Locul său va fi ocupat de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, iar fotoliul acestuia din urmă a revenit Doinei Gherman, care va fi și președintele fracțiunii PAS.

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, și-a prezentat demisia într-o conferință de presă.

NICU POPESCU, ministru demisionar al MAEIE: „Doresc să vă anunț că am luat decizia de a-mi depune mandatul de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Pentru a evita orice fel de interpretări eronate privind motivul demisiei mele, subliniez clar că am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite împreună și alături de Maia Sandu la începutul acestui mandat și la această etapă am nevoie de o pauză”.

Popescu a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în trei Guverne. Este șeful diplomației moldovenești din anul 2022, fiind membru al cabinetului de miniștri condus de Natalia Gavrilița și în actualul executiv condus de Dorin Recean.

Recent, a fost decorat de Maia Sandu cu Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a profesionalismului. De altfel, demnitarul a ținut să sublinieze că ia o pauză doar de la acest post și că, indiferent de poziția în care se va afla, va contribui în continuare pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Funcția de ministru al Afacerilor
Externe și Integrării Europene urmează a fi preluată de deputatul
PAS, Mihail Popșoi, a anunțat, la scurt timp, premierul Dorin Recean.

DORIN RECEAN, premier: „De săptămâna viitoare portofoliul de Externe îl va prelua actualul vicepreședinte al Parlamentului, Mihail Popșoi, și vreau să-i mulțumesc că se va alătura echipei guvernamentale. Iar portofoliul de Integrare Europeană va fi preluat de Cristina Gherasimov care va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene și care va coordona și activitatea Biroului de Integrare European”.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi este deputat în Parlament din 2019.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, pentru anul 2022, el a ridicat în această perioadă un salariu oficial din activitatea de la Parlament în mărime de aproape 247 de mii de lei, echivalentul a puțin peste 20 de mii de lei lunar. Alte peste 92 de mii de lei le-a primit pentru diurne și aproape 73 de mii din indemnizațiile pentru renunțarea la mașina de serviciu. Peste 176 de mii de lei Popșoi a primit din compensarea cheltuielilor de la locul de muncă.

Deputatul a mai ridicat în 2022 un salariu de aproape 590 de mii lei de la Ambasada Regatului Țărilor de Jos din Republica Moldova, ceea ce ar însemna puțin peste 49 de mii de lei lunar. În 2022, Popșoi a obținut și venituri din vânzarea unui apartament și a unei mașini în mărime de 40.500 euro.

Acesta mai declară o casă de locuit moștenită în 2006 în valoare de peste 122 mii lei, un apartament cumpărat cu peste 405196 lei și un spațiu comercial pentru care a plătit 60 mii Euro. Mihai Popșoi conduce un automobil de model Renault Kadjar din 2019 procurat cu aproape 326 de mii de lei, echivalentul a circa 17 mii euro.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE