2.2 C
Chișinău

Protest în Transnistria, împotriva prevederilor noului Cod Vamal al R. Moldova: Organizatorii spun că la acţiune au participat aproximativ 50 de mii de persoane. Replica autorităților de la Chișinău | VIDEO

În Transnistria a avut loc un alt protest împotriva prevederilor noului Cod Vamal al Republicii Moldova, care obligă întreprinderile transnistrene să plătească taxe vamale, la fel ca agenții economici din dreapta Nistrului. Potrivit organizatorilor și forţelor de ordine din regiune, la acţiune au participat aproximativ 50 de mii de persoane. Biroul Politici de Reintegrare al Moldovei a catalogat demonstraţia, citez, „drept un eveniment orchestrat de organizatori de propagandă” și a subliniat că întreprinderile din regiunea transnistreană desfășoară activități de comerț exterior exclusiv pe baza documentelor emise de structurile abilitate ale Republicii Moldova și, în consecință, trebuie să respecte legea. Detalii vedeţi în continuare.

La Tiraspol a avut loc al treilea protest din acest an împotriva noului Cod Vamal al țării adoptat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, conform căruia din 1 ianuarie, întreprinderile economice din Transnistria sunt obligate să plătească taxe vamale, cum fac cele înregistrate pe malul drept al Nistrului.

Potrivit forţelor de ordine din regiune, această demonstrație a fost cea mai mare în comparație cu cele anterioare, adunând aproximativ 50 de mii de participanți. A fost organizată de Federația Sindicatelor din Transnistria, Uniunea Industriașilor, Agricultorilor și Întreprinzătorilor și Consiliul Unificat al Colectivelor de Muncă.

La acţiune au fost prezenți reprezentanţii autorităţilor din regiunea nerecunoscută, inclusiv liderul transnistrean Vadim Krasnoselski.

Manifestanții purtau pancarte scrise în trei limbi – moldovenească în baza alfabetului chirilic, rusă și ucraineană.

Potrivit protestatarilor, Chișinăul a introdus taxe ilegale pentru întreprinderile transnistrene, în urma cărora acestea suferă pierderi din cauza dublei impuneri. Demostranţii susţin că modificările introduse vor duce la închiderea întreprinderilor, mii de oameni vor deveni şomeri, prețurile vor crește în regiune și nivelul de trai va scădea.

„Cred că Republica Moldova greșește în cazul dat. Taxele vamale au fost introduse când nu avem nicio relaţie cu Ucraina. În acest mod Transnistria este sugrumată”.

„Sperăm că astăzi prin această manifestare să fim auziți de opinie mondială, în primul rând. Opinia mondială să ne audieze, și Uniunea Europeană, și toate țările din lume, și este clar că şi vecinii noştri din Republica Moldova, că noi suntem aceiași oameni. Și să nu uite conducerea RM că aici, în partea stângă a Nistrului, locuiesc peste 300 mii cetățeni ai RM”.

Protestatarii au adoptat o rezoluție prin care solicită negociatorilor în format „5+2” şi organizațiilor internaționale să intervină în situație.

Totodată, manifestanții au cerut autorităților Republicii Moldova să renunțe la presiunea economică asupra Transnistriei.

Solicitaţi de Canal 5 să comenteze, reprezentanții Biroului Politici de Reintegrare a Moldovei și-au exprimat regretul că „unii cetățeni de rând sunt folosiți în astfel de evenimente neconstituționale, care, pe lângă faptul că sunt orchestrate de organizatori de propagandă și se înscriu în scenariile autorilor cunoscuți, nu au nimic comun cu dreptul la libera exprimare, care este complet suprimat în regiune”.

Instituţia atrage atenția asupra faptului că „întreprinderile din regiunea transnistreană desfășoară activități de comerț exterior exclusiv pe baza documentelor emise de structurile abilitate ale Republicii Moldova și prin punctele vamale constituționale” și a subliniat că „în consecință, trebuie să respecte normele legale aplicate nediscriminatoriu în privința tuturor întreprinzătorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.”

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, comentând protestul, a spus că poziția Chișinăului nu s-a schimbat.

OLEG SEREBRIAN, vicepremierul pentru Reintegrare: „E dreptul cetăţenilor să protesteze. Sperăm că protestează neorganizat. Deși auzim diverse opinii în legătură cu faptul că Tiraspolul a incitat cumva cetățenii și organizează aceste proteste. Oricum, poziția Chișinăului este fermă legată de Codul vamal, legați de toți antreprenorii”.

Administrația de la Tiraspol nu a comentat deocamdată declaraţiile lui Oleg Serebrian.

Canal 5 a solicitat reacţii şi de la Misiunea OSCE în Moldova, dar până la momentul editării reportajului, n-am primit răspuns.

Nemulțumirile în stânga Nistrului au apărut după intrarea în vigoare a noului Cod Vamal, care elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat până acum agenții economici din regiunea transnistreană.

În reacție, așa zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că anulează așa-zisul regim vamal preferențial pentru fermierii din Dubăsari, care deţin terenuri agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol. Astfel, aceștia vor fi obligați să achite taxe în bugetul malului stâng al Nistrului. De asemenea, regimul de la Tiraspol intenționează să oblige proprietarii de mașini cu numere moldovenești, care au domiciliul permanent în localitatea Doroțcaia, să achite o vinietă.

O altă decizie anunțată de Tiraspol prevede că, din 1 februarie, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova, dar care activează în regiunea transnistreană, vor plăti pentru resursele energetice conform tarifelor de pe malul drept.

În replică, vicepremierul pentru Reintegrare a declarat atunci că aceste decizii nu intimidează autoritățile constituționale. În 24 ianuarie, Oleg Serebrian a confirmat că autoritățile de la Chișinău vor decide cum vor compensa pierderile suferite de fermierii moldoveni pe malul stâng al Nistrului.

Amintim că, potrivit unor modificări la Codul Vamal, din luna ianuarie, agenții economici din regiunea transnistreană trebuie să achite toate plățile aferente la importul mărfurilor, așa cum o fac celelalte companii din Republica Moldova. Serviciul Vamal de la Chișinău a explicat că această măsură asigură un tratament egal al tuturor companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Anterior, Biroul Politici de Reintegrare a comunicat că în anul 2023, exportul agenților economici din regiunea transnistreană către țările din UE a constituit 70,48%, o cifră-record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, fiind marcată o creștere cu peste 20,58% în raport cu anul 2019, când procentul de export era doar 49,9%.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE