Șase polițiști din cadrul Direcției de Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică au fost reținuți, în această dimineață, în urma unor percheziții. Descinderile au vizat automobilele de serviciu și personale ale angajaților INSP, locurile de muncă, precum și domiciliile lor. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi primit mită de la şoferii care încălcau Regulamentul circulației rutiere.
Potrivit probatoriului administrat, din septembrie 2023 până în prezent, şase angajați ai Direcției de Patrulare Nord ar fi pretins și primit de la şoferii care încălcau Regulamentul circulației rutiere mită în sume ce variau între 200 de lei și 700 de euro.
Investigațiile au pornit de la cazul unui bărbat care a declarat că ar fi fost condiționat să achite 600 de euro ca să nu fie documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
În continuare, ofițerii CNA au documentat mai multe cazuri de pretindere de bani de la șoferi pentru depășirea limitei de viteză. Astfel, în schimbul mitei, angajații INSP ştergeau imaginile cu încălcările fixate.
Pentru documentarea cauzelor, ofițerii CNA în comun cu angajații Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI și Procuratura municipiului Bălți au desfășurat 23 de percheziții în automobilele de serviciu și personale ale angajaților INSP, în birourile lor de serviciu, precum și la domiciliile suspecţilor. În casele lor au fost ridicate 80 de mii de lei, peste 100 de mii de euro, 3500 de hrivne și 3000 de ruble.
De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, un aparat Drager, un TruCam, registre, proceseverbale și înscrisuri de ciornă. Bănuiţii au fost reținuţi pentru 72 de ore.
Am telefonat la serviciul de presă al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică pentru comentarii, dar nimeni nu ne-a răspuns la apeluri.