10 C
Chișinău

Сandidații PAS care ar fi putut să o înlocuiască pe Galina Sajin, au refuzat fotoliul de parlamentar

Următorii doi candidați de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) care ar fi putut să o înlocuiască pe deputata Galina Sajin, care recent a demisionat din motive personale, au refuzat la mandatul de parlamentar. Este vorba de directorul Liceului „Bogdan Petriceicu – Hașdeu” din Drochia, Iurie Melinte și primarul de satului Dănceni, Victoria Butuc – Guranda, scrie Deschide.MD.

Potrivit sursei citate, directorul Liceului „Bogdan Petriceicu – Hașdeu” din Drochia, Iurie Melinte, a confirmat faptul că a refuzat la potențialul fotoliu de deputat.

„Nu sunt politician de profesie și cred că locul meu este în școală, unde sper că mă descurc bine. În 2023, în urma concursului la funcția de director mi-am asumat realizarea unui Plan de dezvoltare a Instituției Publice Liceul Teoretic „B.P.Hasdeu” în următorii ani și trebuie să-mi onorez datoria. Și încă un moment, dacă discutăm despre priorități, atunci familia este pe locul unu și am responsabilități care necesită timp, efort și mai ales prezența mea alături de soție, copii și nepoți”, a declarat Iurie Melinte.

Într-o postare pe pagina de Facebook, primarul localității Dănceni din raionul Ialoveni, Victoria Butuc – Guranda, a anunțat că a semnat declarația de refuz pentru mandatul vacant de deputat. Mai mult, primarul de Dănceni a spus că fotoliul de parlamentar ar urma să fie ocupat de Veronica Harbuz-Briceag.

„Dragi consăteni, prieteni. În contextul ultimelor informații privind locul vacant din lista de deputați PAS, care este urmat de numele meu, vreau să vă mulțumesc pentru felicitări și gînduri bune! După 4 ani de activitate în Parlament, mi-ar plăcea să revin în calitate de ales al poporului, să-mi aduc contribuția la îmbunătățirea cadrului legal alături de colegii din Fracțiunea PAS, dar la moment, am o responsabilitate asumată față de dănceneni,pentru a finisa proiectele începute și a realiza obiectivele propuse în campania electorală! În acest context, vă anunț că am semnat declarația de refuz de a mi se atribui mandatul vacant de deputat”, a scris Victoria Butuc – Guranda.
Amintim că, unul dintre cele 63 de mandate de deputat ale fracțiunii PAS a devenit liber, după ce Galina Sajin și-a anunțat demisia pe 29 decembrie 2023. De menționat că Sajin deținea mandatul de deputat din anul 2019, fiind aleasă inițial în cadrul circumscripției uninominale nr.50 (la Vest de R.Moldova), iar în 2021 – realeasă în funcția de deputat la alegerile parlamentare anticipate.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE