15.5 C
Chișinău

Promo-Lex critică organizarea ședinței extraordinare a Parlamentului

Critici la adresa ședinței extraordinare a Parlamentului din 18 ianuarie. Asociația Promo-Lex a sugerat că organizarea ședinței extraordinare nu a fost justificată, iar transparența decizională a fost afectată cu 60%, transmite NewsMaker.MD.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinarea a Parlamentului au fost incluse șase proiecte de lege. Printre acestea se numără proiectele privind modificarea Codului Electoral și Legii cu privire la Procuratură. Totuși, deputații au examinat și votat doar cinci inițiative legislative: proiectul privind modficarea Legii cu privire la Procuratură a fost scos de pe ordinea de zi, după ce în ajun mai multe organizații din cadrul societății civile au cerut retragerea acestuia.

Într-un comunicat publicat ulterior, Promo-Lex a declarat că organizarea ședinței extraordinare „nu pare justificată”.

În lipsa proiectelor cu regim prioritar sau de urgență, organizarea sesiunii extraordinare nu pare justificată, chiar dacă a fost motivată de președintele Parlamentului prin necesitatea de a promova urgent o serie de acte normative care să reglementeze probleme ce țin de evaluarea integrității instituționale, reforma în domeniul justiției, a legislației electorale și a partidelor politice. Un singur proiect a fost examinat în regim de urgență, dar rămâne neclar momentul acordării acestui regim, deoarece în primele două lecturi proiectul nu avea instituit regimul de urgență. Este vorba despre proiectul înregistrat de deputații PAS și remis spre reexaminare de către Președintele Republicii Moldova privind modificarea Codului Electoral și a Legii privind partidele politice”, se arată în comunicat.

Potrivit Promo-Lex, transparența decizională în timpul ședinței extraordinare a fost afectată în proporție de 60%.

Toate proiectele inclusive în ordinea de zi au fost votate în urma dezbaterilor ce au durat între 1 – 5 minute. Transparența decizională a fost afectată în proporție de 60%, adică în cazul a 3 proiecte, prin nesolicitarea, neacordarea sau nepublicarea unor acte aferente proiectelor: avizul Guvernului (1), avizele comisiilor permanente (3) și varianta finală a proiectului redactat (1)”, au comunicat reprezentanții asociației.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE