4.2 C
Chișinău

Ani grei de închisoare pentru un pensionar din Ialoveni. Individul, trimis după gratii pentru două tentative de omor

Un bărbat de 66 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violare de domiciliu și două tentative de omor. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, transmite Deschide.MD.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în seara zilei de 15 septembrie 2021, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a pătruns în casa unei femei, cu care ar fi avut anterior o relație amoroasă. Femeia locuia împreună cu nepotul minor de 4 ani. La solicitarea femeii de a părăsi domiciliul, inculpatul a refuzat, numind-o cu cuvinte necenzurate și amenințând-o cu răfuială fizică.

Ulterior, acesta a scos furtunul de la butelia de gaz și deschizând robinetul buteliei, a aprins gazul, cu ajutorul unor chibrituri, ca rezultat incendiind o încăpere din casă. Victima a reușit să se salveze, spărgând geamul și ieșind pe fereastră împreună cu nepotul său. Ulterior, femeia a reușit să stingă focul.

Același inculpat, doi ani mai târziu, la 21 mai 2023, aproximativ la ora 18:00, aflându-se la domiciliul său, amplasat într-un sat din raionul Ialoveni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict cu fostul său ginere, a luat un ciocan și i-a aplicat acestuia multiple lovituri în regiunea capului, provocându-i vătămări corporale grave. Din fericire, victima a reușit să fugă.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE