11.1 C
Chișinău

Directorul NordGaz Furnizare: ANRE continuă să împiedice intrarea pe piața gazelor natural a noilor furnizori

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică continuă să împiedice intrarea pe piața moldovenească de gaze naturale a noilor furnizori care sunt gata să ofere consumatorilor gaze la un preț de piață echitabil. Despre acest fapt a afirmat Administratorul SRL ”NORDGAZ FURNIZARE”, dl. Alexandru Grosu, dând apreciere rezultatelor ședinței de judecată pe marginea examinării cererii privind suspendarea licenței Companiei.

”ANRE pune piedici noilor jucători de pe piața gazelor, de facto, transformându-se dintr-un organ de reglementare într-un lobby-ist activ al intereselor monopolistului pieței gazelor”, a declarat el.

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei, la data de 4 ianuarie 2024 a avut loc ședința de judecată de examinare a cererii privind suspendarea de către ANRE a licenței ”NORDGAZ FURNIZARE” SRL. În cadrul ședinței, instanța a audiat argumentele SRL ”NORDGAZ FURNIZARE” și a examinat documentele prezentate de Societate, care confirmă inacțiunea SRL ”VESTMOLDTRANSGAZ”, precum și a altor entități, care au dus la apariția unui dezechilibru în sistemul de transport al gazelor din Moldova.

Pe baza rezultatelor ședinței, instanța a constatat nefondate patru din cele cinci puncte ale pretențiilor ANRE și a întemeiat decizia de suspendare a licenței pe un singur punct, referitor la lipsa înregistrării SRL ”NORDGAZ FURNIZARE” în Registrul Participanților la Piața Angro a Gazelor Naturale.

Subliniem, că la data de 26 decembrie 2023, SRL ”NORDGAZ FURNIZARE” a depus la ANRE pachetul de documente pentru înregistrarea Companiei în Registrul menționat și nu a primit încă un răspuns de la Agenție.

„Considerăm ca ANRE să nu aplice pârghii legale pentru a refuza, ci în cele din urmă să ia în considerare documentele pe care le-am depus în esență”, a declarat Alexandrju Grosu, Administratorul SRL ”NORDGAZ FURNIZARE”.

Instanța de judecată competentă va continua să examineze chestiunea suspendării licenței SRL ”NORDGAZ FURNIZARE” după răspunsul ANRE la cererea companiei de înregistrare în Registru. Dacă cererea companiei va fi acceptată, aceasta va atrage după sine anularea hotărârii ilegale de suspendare a licenței.

Plus la aceasta, la 11 ianuarie 2024, SRL ”NORDGAZ FURNIZARE” a depus la ANRE un set de documente confirmative privind îndeplinirea tuturor condițiilor de licențiere pentru furnizarea gazelor naturale.

Cerința ca titularii de licență să depună o listă extinsă de documente pentru a confirma o licență obținută anterior, a fost introdusă în Legea gazelor naturale, prin Legea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 28 decembrie 2023 și care a intrat în vigoare la 29 decembrie 2023.

Compania a recepționat de la ANRE solicitarea corespunzătoare la data de 03.01.2024 și a depus documentele solicitate la data de 11.01.2024. ANRE este obligată să dea apreciere pachetului de documente prezentat de Companie în termen de 15 zile.

Deocamdată, responsabili de la ANRE nu au comentat acuzațiile aduse la adresa sa de către NordGaz Furnizare.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE