27.2 C
Chișinău

Bugetul Procuraturei Anticorupție, separat față de cel al Procuraturii Generale. Ion Munteanu: Ar putea exista probleme cu plata salariilor și efectuarea achizițiilor publice | VIDEO

Procuratura Anticorupție s-ar putea confrunta cu probleme cu plata salariilor și efectuarea altor tranzacții financiare, inclusiv achiziții publice. Despre asta procurorul general interimar, Ion Munteanu, a anunțat în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor. Munteanu spune că această situație are legătură cu faptul că din 2024, Procuraturei Anticorupție i-a fost alocat un buget separat față de Procuratura Generală, dar până în prezent nu este clar cum trebuie să fie gestionat. La rândul său, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru și-a exprimat încrederea că această problemă va fi rezolvată neapărat.

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a comunicat la şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor despre situaţia incertă de la Procuratura Anticorupţie legată de bugetul instituţiei, pe care trebuie să-l gestioneze independent din 2024.

Munteanu a remarcat că Procuratura specializată nu are personal în acest sens și a adăugat că încă din decembrie a solicitat de la Ministerul Finanțelor explicaţii cum să acționeze în situația creată.

ION MUNTEANU, procurorul general interimar: „Începând cu acest an, cu 1 ianuarie de fapt, Procuratura Anticorupție beneficiază de buget propriu. La ziua de azi bugetul nu este segregat, banii preconizați pentru bugetul Procuraturii Anticorupție la moment sunt pe contul Procuraturii Generale. La moment nu există o claritate cum urmează Procuratura Anticorupție să gestioneze mijloacele financiare sau propriul buget, atât timp cât nu are angajați. În acest sens, am solicitat încă în luna decembrie suportul Ministerului Finanțelor pentru a veni foarte clar cu o explicație, este sau nu în drept Procuratura Generală, și dacă da, în care condiții să gestioneze bugetul Procuraturii Anticorupție. În caz contrar riscul de a nu avea posibilitatea de a efectua achiziții, achitări salariale inclusiv, astăzi predomină. Sperăm că în cel ma scurt timp vom avea un răspuns clar, laconic din partea Ministerului Finanțelor, astfel încât să fie foarte clar cum urmează să fie gestionat bugetul Procuraturii Anticorupției, atât timp cât acum nu există personal specializat în acest sens”.

Prezentă la ședința CSP, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că această problemă este mai degrabă de natură tehnică și cu siguranță va fi rezolvată.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiției: „Eu sunt sigură că se va găsi o soluție cu Ministerul Finanțelor în acest sens. Or, asta și a fost logica atribuirii acelui cont separat conform regulilor financiare, astfel încât ea să aibă această posibilitate de a-și gestiona. Problema, probabil, e mai mult cine să fie persoanele responsabile care să-i gestioneze separat. În acest sens, Ministerul Justiției la sfârșit de an, în decembrie, a transmis Parlamentului proiecte de modificare a hotărârii Parlamentului cu privire la organigrama inclusiv a Procuraturii Anticorupție ce ține de majorarea Procuraturii Anticorupție cu personal și, în acest context, Procuratura Anticorupție să aibă şi persoane nemijlocit responsabile de gestionarea aspectelor legate de buget. Sperăm că până în martie să fie adoptate în Parlament modificările la organigrama respectivă”.

Bugetul alocat Procuraturii Anticorupție pentru anul 2024 este de 54 de milioane 300 de mii 600 de lei, dintre care suma de 47 de milioane 202 mii 300 de lei este alocată pentru remunerarea muncii angajaților și contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii. Pentru restul cheltuielilor, inclusiv servicii de locațiune, traduceri, expertize, tehnică de calcul și echipamente, reparații, rechizite de birou, deplasări, sunt alocate 7 milioane 98 de mii 297 de lei.

Totodată, Procuratura Anticorupție a declarat pentru Canal 5 că susține părerea Procurorului General, precum că este dificil să gestionezi propriul buget fără angajați în acest sens.

De menționat că bugetul Procuraturii Generale pentru 2024, aprobat vineri de CSP, este mai mare cu 8 la sută față de anul trecut și constituie 440 de milioane 650 de mii de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE