4.4 C
Chișinău

Incendiu violent la un spital din Germania, cu patru morți și mai mulți răniți

Patru persoane a murit şi multe altele au fost rănite într-un incendiu izbucnit joi seară la un spital din Uelzen, la sud de oraşul german Hamburg, în Saxonia Inferioară, relatează Tagesschau.de citată de news.ro. Trei pacienţi au murit la faţa locului, un alt pacient a fost dus la un alt spital şi a murit acolo, scrie Digi24.RO.

Un bilanţ iniţial anunţat un mort şi un dispărut. Cel puţin şase persoane erau în stare critică şi aveau viaţa pusă în pericol, a precizat poliţia într-un comunicat publicat vineri, menţionând că „multe” alte persoane au fost rănite uşor.

Victimele au inhalat fum toxic şi au arsuri. Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 22.45 şi, la sosirea serviciilor de urgenţă, flăcările erau vizibile la etajul al treilea al uneia dintre aripile clădirii şi se extinseseră la mai multe camere ale pacienţilor. Era foarte mult fum şi din clădire se auzeau strigăte de ajutor.

Pompierii şi poliţia au evacuat pacienţii şi au luat măsuri pentru a împiedica extinderea flăcărilor. Numeroase persoane a trebuit să fie salvate cu ajutorul scărilor pompierilor.

Autorităţile au început să investigheze cauza incendiului şi nu este exclusă nicio ipoteză. Potrivit primelor estimări, pagubele materiale s-ar putea ridica la peste un milion de euro, a informat poliţia în acelaşi comunicat. Aripa afectată a spitalului nu mai este utilizabilă, iar spitalul din Uelzen nu mai face internări. 50 de pacienţi trebuie să fie transferaţi la alte spitale.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE