Produse cosmetice în cantități comerciale au fost depistate printre bagaje, fără a fi declarate controlului vamal. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a verificărilor unui mijloc de transport de model „Volkswagen Crafter”, ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova, scrie unimedia.info.
În urma controlului fizic detaliat, în habitaclul destinat bagajelor, au fost depistate produse cosmetice, în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.
Documentat pe caz este șoferul, un moldovean în vârstă de 31 de ani.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată.