21.6 C
Chișinău

Numărul doi al grupării Hamas a fost ucis de o dronă israeliană la Beirut

Numărul doi al grupării islamiste palestiniene Hamas, Saleh al-Arouri, a fost ucis, marți seară, într-un presupus atac israelian în suburbia Beirutului, relatează presa locală, preluat de Digi24.RO.

Saleh al-Arouri a fost ucis împreună cu gărzile sale de corp în atacul care pare să fi fost efectuat cu o dronă şi care a ţintit biroul Hamas de la periferia sudică a Beirutului.

Gruparea teroristă Hamas a confirmat moartea lui Saleh al-Arouri și acuză Israelul pentru atac.

„Asasinatele lașe comise de ocupația sionistă împotriva liderilor și simbolurilor poporului nostru palestinian din interiorul și din afara Palestinei nu vor reuși să frângă voința și fermitatea poporului nostru sau să submineze continuarea rezistenței sale curajoase”, afirmă Izzat al-Rishq, un înalt oficial Hamas, într-un comunicat, susținând că lovitura „dovedește încă o dată eșecul abject al inamicului de a atinge oricare dintre obiectivele sale agresive în Fâșia Gaza”.

Purtătoarea de cuvânt a Hezbollah a declarat pentru cotidianul libanez L’Orient-Le Jour că a fost „un asasinat cu rachetă, cu ţintă precisă”.

Şi premierul libanez Najib Mikati a emis un comunicat, în care a acuzat Israelul de comiterea unei „noi crime”, care în opinia sa urmăreşte să „antreneze Libanul într-o nouă fază de confruntare” cu Israelul.

Israelul nu a comentat încă presupusul atac.

Serviciile secrete israeliene încearcă de ani de zile să îl ucidă pe al-Arouri, iar Statele Unite l-au inclus pe lista teroriștilor globali desemnați încă din 2015.

Saleh al-Arouri avea 57 de ani și era cetățean american. El a facilitat transferuri de bani și de arme pentru Hamas încă din anii 1980. Totodată a contribuit la înființarea filialei din Cisiordania a aripii militare a Hamas, potrivit counterextremism.com.

Arouri ar fi coordonat răpirea și uciderea a trei adolescenți israelieni în Cisiordania în iunie 2014, care a declanșat conflictul dintre Israel și Hamas în acea vară. De asemenea, ar fi creat și condus biroul Hamas din Turcia până la expulzarea sa din această țară în 2015.

Trezoreria SUA îl acuza pe Arouri că a servit drept „finanțator cheie” pentru celulele militare Hamas care planificau atacuri.

În noiembrie 2018, programul „Recompense pentru justiție” al Departamentului de Stat al SUA a oferit o recompensă de 5 milioane de dolari pentru informații care să conducă la arestarea lui Arouri.

Un oficial american din domeniul apărării a declarat pentru The Washington Post că Israelul este responsabil pentru atacul aerian de lângă Beirut în care a murit adjunctul liderului Hamas, Saleh al-Arouri, relatează Times of Israel.

Oficialul vorbește sub rezerva anonimatului.

Deși Israelul nu a comentat până în acest moment oficial atacul, mai mulți membri ai coaliției au salutat uciderea lui Arouri.

Numărul morților în urma presupusului atac aerian israelian asupra unui birou Hamas de lângă Beirut a crescut de la patru la șase, transmite site-ul de știri al-Mayadeen, legat de Hezbollah.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE