Fostul șef al Departamentului Supraveghere în cadrul Băncii Naționale a Moldovei, Matei Dohotaru, unul dintre martorii pentru condamnarea lui Ilan Șor la 15 ani de închisoare și-ar fi retras mărturiile depuse anterior împotriva politicianului. Despre asta anunță presa americană, după ce Dohotaru a fost interogat de Tribunalul Districtului Columbia, din Statele Unite. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune și de unul dintre avocații lui Ilan Șor, care susține că va contesta în instanță condamnarea clientului său.
Potrivit presei americane, mărturia lui Matei Dohotaru, fost angajat al BNM, a avut loc la începutul acestei luni.
Când a fost, în cele din urmă, interogat, potrivit transcrierii interogatoriului publicat de instanță, Dohotaru nu a mai putut confirma că știa despre așazisele probe pe care le avea în posesie și pe care le-a furnizat împotriva lui Ilan Șor în 2017.
La acea vreme, în timpul mărturiei sale, Dohotaru a declarat că pentru rambursarea creditului în banca moldovenească, de unde banii, cum a afirmat, ar fi fost furați de Șor, au fost utilizate surse fictive.
Mărturia lui Dohotaru a devenit o parte importantă a probelor, care au stat la baza condamnării politicianului de către Curtea de Apel Chișinău.
Acum însă, în timpul mărturiei în Statele Unite, Dohotaru ar fi spus că nu poate confirma dacă fondurile sunt fictive.
Potrivit publicației, el ar fi negat că ar fi ajuns vreodată la o asemenea concluzie, și a susținut că, pur și simplu, bănuia că s-ar fi întâmplat astfel. Dohotaru ar mai fi spus în timpul mărturiei sale că nu a studiat documentele de bază.
Unul dintre avocații lui Ilan Șor, Aureliu Colenco a confirmat cele scrise de presa de peste ocean. Potrivit apărătorului, dovezile împotriva clientului său, care a fost sancționat de Marea Britanie, au fost respinse într-un tribunal din SUA.
AURELIU COLENCO, avocat: „Martorul acesta a fost intenționat ascuns, să spunem așa, în Statele Unite, eu nu voi divulga de cine și cum. Noi, împreună cu avocații din SUA am stabilit unde el lucrează și unde el locuiește. Prin hotărârea Curții Supreme a Washington-ului, noi am primit… este o procedură separată în SUA, noi am primit hotărârea instanței de judecată din Statele Unite privind acordul de interogare a martorului cheie, Matei Dohotaru, el de mai multe ori se eschiva, iar pentru asta a fost și sancționat de către instanța de judecată, pentru aceste fapte, eu mai mult nu vreau să divulg ce documente noi avem în acest sens. Ceea ce este informat în informația parvenită de pe site-urile din Marea Britanie este corect. Unica probă să spunem așa în dosarul lui Ilan Șor sunt declarațiile acestui martor, care fiind interogat în Washington, nu a putut răspunde la multe întrebări a avocaților”.
Potrivit lui Colenco, mărturia dată de Dohotaru este una dintre probele principale împotriva clientului său pe care se baza Procuratura, cât și instanțele de judecată.
AURELIU COLENCO, avocat: „Mai mult ca atât, situația este foarte interesantă și stupidă deoarece, acest martor a fost de mai multe ori citat și a fost pus în obligația Procuraturii Anticorupție ca el să fie prezent la ședințele de judecată la Curtea de Apel. Procuratura Anticorupție, de mai multe ori spunea instanței de judecată din Republica Moldova că acest martor a plecat și ei nu cunosc unde e el, dar avocații din Moldova l-au stabilit și au întreprins toate măsurile care nu au fost întreprinde de Procuratură pentru interogarea lui, măcar că acest lucru urma să fie executat de către procuratura Republicii. În acest sens, noi considerăm că acest martor era condus de către procuratură să nu dea declarații și noi acest lucru o să-l demonstrăm în instanțele de judecată naționale”.
Apărătorul susține că documentele din Statele Unite vor fi prezentate Curții Supreme de Justiției, pentru a contesta condamnarea clientului său.
Potrivit lui Colenco, în cazul în care magistrații de la CSJ nu vor recunoaște probele rezultate, direcția de mai departe este Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
AURELIU COLENCO, avocat: „Argumente pentru aceasta vor fi foarte, foarte multe”.
Am expediat o solicitare Procuraturii Anticorupție pentru a afla care au fost mărturiile date de Dohotaru împotriva lui Ilan Șor în 2017 și ce rol au jucat în anchetă. Totodată, am solicitat instituției un comentariu la declarațiile lui Aureliu Colenco, dar deocamdată nu am primit un răspuns.
De asemenea, am contactat Curtea Supremă de Justiție cu o solicitare de a comenta modul în care acest fapt ar putea influiența dosarul lui Șor, dar până la momentul publicării reportajului nu am primit nici un răspuns.
Matei Dohotaru a devenit un martor împotriva lui Ilan Șor în dosarul fraudel bancare. După ce a furnizat probe împotriva lui Șor în 2017, Dohotaru a părăsit țara. După cum au declarat anterior avocații americani ai lui Șor, după asta, el a fost chemat să se prezinte pentru depoziții, însă nu a respectat acest lucru, iar pentru că nu a răspuns la citații, Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Columbia i-a impus fostului angajat al BNM o amendă de 500 de dolari pentru fiecare zi în care nu se conformează citațiilor între 26 septembrie și 10 octombrie 2023 și de 1.000 de dolari pe zi pentru nerespectarea citațiilor după 10 octombrie 2023. Cel puțin asta reiese din documentul cu decizia instanței de judecată care a apărut anterior în presă.
În 2016, Matei Dohotaru, alături de alte câteva foste persoane cu funcții de răspundere de la BNM, printre care și fostul viceguvernator, Ema tăbârță, a fost reținut de procurorii anticorupție în schema de fraudă, denumită generic „Laundromat”, care se presupune a fi cea mai mare operațiune de „spălare” de bani din istorie. În ianuarie, curent, Dohotaru, alături de ceilalți colegi vizați în dosar, a fost achitat.
Amintim că, pe 13 aprilie, curent Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare de Curtea de Apel Chișinău în dosarul Furtului Miliardului pentru două infracțiuni: escrocherie și spălare de bani. Decizia în acest caz este definitivă și executorie. Totodată, instanța a admis punerea sub sechestru a bunurilor de peste cinci miliarde de lei ale politicianului. Ilan Șor susține că magistrații au luat hotărârea sub presiunea politicului, acuzații respinse de Curtea de Apel. Iar avocații politicianului au anunțat că dacă nu văr găsi dreptatea în instanțele ierarhic superioare din Moldova, se vor adresa la CEDO. Și partidul de guvernare, dar și șeful statului au negat orice imixtiune în actul justiției. Procesul împotriva lui Ilan Şor este pe rol din anul 2016. Politicianul este acuzat de fraudă și spălare de bani în proporţii deosebit de mari. El a afirmat, în repetate rânduri, că nu este beneficiarul banilor furați din sistemul financiar și că adevăratul jaf s-a produs după ce a fost înlăturat de la conducerea băncilor.