4.4 C
Chișinău

„Este o ingerință în politica autorităților publice locale”. Partidul MAN solicită repetat controlul constituționalității unor prevederi ale Codului Educației | VIDEO

Mișcarea Alternativa Națională a depus astăzi o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Formaţiunea solicită repetat, inclusiv în baza unor noi temeiuri, controlul constituționalității unor prevederi ale Codului Educației. Noua cerere vine după ce, Curtea a respins sesizarea similară depusă în 7 septembrie.

ANDREI PAVALOI, membru MAN: „După decizia Curții Constituționale din 12 decembrie, într-un timp foarte scurt urmează să fie eliberați marea majoritate a șefilor de direcții din raionale țării, inclusiv municipiile ţării, și să fie numiți interimari de către Ministerul Educației şi Cercetării pentru o perioadă de 6 luni. Iar ulterior, printr-un regulament foarte abuziv prin care şase persoane din nouă care sunt membri ai Comisiei, sunt numiți de către Ministerul Educației, urmează să organizeze concursurile pentru numirea deja în funcţii a șefilor direcțiilor raionale. Considerăm că este o ingerință în politica autorităților publice locale. Este călcată pur şi simplu în picioare tot ce ţine de poziția autorităților publice locale și, prin astfel de decizii, prin astfel de acţiuni, nu se face altceva decât preluarea cu forța a tuturor instituțiilor educaționale din țară”.

Ministerul Educației nu a comentat deocamdată afirmațiile, iar ministrul Dan Perciun nu a răspuns la telefon şi mesajele expediate.

Argumentând anterior necesitatea acestor modificări, oficialul a spus că, deși Codul Educației prevedea ca șefii de direcții de învăţământ locale să fie selectați în baza unui concurs, au fost constatate multiple situații când legea nu a fost respectată.

Amintim că, Parlamentul a aprobat în 17 august un amendament propus de PAS care prevede că tuturor șefilor de direcții educație din țară, care nu au fost numiți conform Codului Educației, li se va înceta de drept mandatul. Până la numirea unui nou șef de direcție, conform regulamentului, interimatul acestor funcții va fi asigurat de personal desemnat de Ministerul Educației.

Deputatul PAS Eugeniu Sinchevici a declarat atunci că funcția de șef de direcție de învățământ era una politică, folosită pentru a presa directorii de școală.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE