13.3 C
Chișinău

Fostă campioană la tenis de masă a ajuns să trăiască în vagon: Femeia nu primește ajutoare de la stat, iar singurul suport este 800 de lei pentru perioada rece | VIDEO

O fostă campioană la tenis de masă a ajuns să trăiască…în vagon. Este vorba de Ana Jeverdan în vârstă de 65 de ani, care acum două decenii a fost nevoită să-și salveze fiul de la moarte și a vândut tot ce avea, inclusiv apartamentul din Chișinău. Cum se descurcă femeia într-o încăpere de 15 metri pătrați, aflați din reportaj.

Deși avea un trai decent, și un colțișor al ei în Chișinău, în anul 1995, viața Anei Jeverdan a luat o altă întorsătură.

ANA JEVERDAN: „În 1996, când a decedat soțul, feciorul a făcut accident, el era pe bicicletă și l-a lovit grav o mașină, l-a aruncat vreo cinci metri și a ajuns într-o piatră ascuțită, ia făcut gaură la cap, comoție cerebrală a fost și cu urmări de contuzie. Două săptămâni, medicii nu-i dădeau șansă la viață, a fost în comă băiatul, am fost nevoită să împrumut bani nu am împrumutat așa mult – vreo 300 de dolari, dar procentul crește și am fost nevoită să vând în 2004 din Chișinău, am dat datoria care era și mi-am cumpărat de suma care a fost ceea ce am putut să cumpăr, iată aici”.

Pe vagonul de 15 metri pătrați, femeia a dat în jur de 3000 de dolari, iar în interior și-a amenajat două odăi.

ANA JEVERDAN: „Camera mea, mă odihnesc, dorm, când vine feciorul mai am camera cealaltă și mă duc acolo că aici vine feciorul cu nepoțelele, cu soția vine încoace…”.

În vagon, Ana și-a clădit și o sobă așa cum a putut.

ANA JEVERDAN: „Am găsit într-un catalog la un coleg de la lucru un catalog cu sobe diferite și din catalogul cela am copiat o sobă și am făcut o sobă cum am putut eu, plângeam și construiam soba ca să am cu ce mă încălzi”.

Iar la ieșire, a improvizat și o bucătărie. Are câteva dulapuri vechi, un aragaz conectat la butelia de gaz, iar de rezervă – o plită electrică. Altă tehnică nu are. Acum câțiva ani, femeia susține că a vrut să-și termoizoleze încăperea. A mers la o bancă să-și ia credit, iar acolo, o femeie și un angajat al băncii ar fi rugat-o să fie persoană garantă pentru o doamnă pe care nu o cunoștea. De atunci, problemele în jurul ei sunt și mai mari.

ANA JEVERDAN: „În 2018 m-am hotărât să i-au un credit, m-am gândit să facem ceva la acest vagon și am luat 50 de mii, era luna februarie, frig afară și acolo în interior la bancă, mai era o doamnă și după ce am încheiat contractul meu de credit, doamna ceea s-a apropiat de mine și a început să mă roage mai nu în genunchi: vă rog, puneți-vă ca persoană garantă că are nevoie de 40 de mii de lei să ia. Din 2018 și până în 2021 nu a plătit nicio copeică, a crescut penalitatea foarte mare și în 2021, executorul judecătoresc a hotărât să-mi pună sechestru pe salariu și pe pensie”.

Astfel, pensia de peste 4000 de lei este transferată pentru un credit pe care nu l-a luat. Ana spune că pentru împrumutul ei, e datoare bancii cu peste 17 mii de lei, iar pe lângă asta, este obligată să plătească în jur de 200 de mii de lei datoria celeilalte persoane pentru care s-a obligat să fie garant pentru împrumutul de 40 de mii.

A încercat să stea de vorbă cu reprezentanții băncii, dar fără succes. Din spusele femeii, persoana pentru care și-a pus iscălitură a plecat din viață. Femeia își câștigă existența lucrând cu ziua în agricultură, dar și ocazional. În trecut însă, Ana Jeverdan a fost campioană la tenis de masă.

ANA JEVERDAN: „Am participat la spartachiada sindicatelor și iată tot ce este aici, meritele mele – tenisul de masă și jocurile intelectuale – damă și șahmete. Iată, se decernează doamnei Ana Jeverdan pentru promovarea principiului sindicalismului, eficientizarea activității sindicale în vederea protecției social economice a salariaților. Iată acestea sunt diplomele”.

Femeia spune că nu primește ajutoare de la stat și nici nu sa adresat după acestea. Singurul suport pe care la cerut în acest an este ajutorul de 800 de lei pentru perioada rece.

Vagonul în care locuiește Ana Jeverdan se află la marginea satului Dănceni. Cei care doresc să-i întindă o mână de ajutor acestei femei, pentru a-i face sărbătorile frumoase și calde, o pot contacta la nr. de telefon – 0 79 18 25 93 sau 0 76 91 53 80.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE