20.2 C
Chișinău

Accident grav pe traseul Chișinău – Ungheni. Un Lincoln a fost făcut zob

Un șofer a ajuns la spital, iar automobilul său de model Lincoln a fost făcut zob, după ce s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului. Potrivit poliției, impactul s-a produs pe traseul Chișinău – Ungheni.

Ofițerul superior de presă a Poliției Călărași, Cristina Vicol, a declarat pentru Realitatea.md că la volanul automobilului se afla un bărbat de 33 ani, locuitor al raionului Orhei.

„Polițiștii din Călărași au fost sesizați în seara zilei de 14 decembrie precum că pe traseul Chișinău – Ungheni s-a produs un accident rutier.

Preliminar s-a stabilit că un automobil de model Lincoln fiind condus de un bărbat de 33 ani, locuitor al raionului Orhei, a pierdut controlul volanului și a derapat de pe carosabil tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.

Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul a fost de 0, 00 mg mg/l alcool în aerul expirat”, a precizat ofițerul de presă.

Oamenii legii spun că urma impactului conducătorul auto a fost transportat la spitalul raional Călărași.

Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

realitatea.md

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE