Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei va depune săptămâna aceasta două sesizări la Procuratura Generală – una pentru amenințările de astăzi ale premierului Recean în adresa judecătorilor Curții de Apel, după ce magistrații au anulat decizia CSE cu privire la Partidul „Șansă”, iar alta ce vizează afirmațiile șefului statului Maia Sandu și ale președintelui Parlamentului, Igor Grosu în privința alegătorilor, care nu vor alege primari din partea PAS.
IURIE MĂRGINEANU, vicepreședinte PDCM: „O sesizare am pegătit-o, săptămâna asta o să o depunem, este cu șantajul în privința neacordării banilor pentru satele europene și șantajarea populației, inclusiv a demnitarilor și a primarilor care nu sunt din echipa proeuropeană chipurile. A început președintele țării și a terminat domnul Grosu. A doua (sesizare) ține de declarațiile prim-ministrului, astăzi precis facem o plângere nouă în atragerea la răspundere penală pentru implicarea și amestecul în înfăptuirea justiției în R.M, pentru uzurparea puterii în stat și depășirea atribuțiilor de serviciu. Să numești o hotărâre și judecătorii să-i numești că sunt finanțați și criminali, chiar e ieșit din comun. Din gura primei persoane în stat este inacceptabil”.
Am solicitat un comentariu de la Guvern, dar purtătorul de cuvânt al instituției Daniel Vodă ne-a scris într-un mesaj că nu comentează cele menționate de PDCM.
Serviciul de presă al Parlamentului ne-a spus că instituția nu comentează declarațiile politice. Iar de la Președinției nu am primit deocamdată un răspuns.
Amintim că, înaintea alegerilor locale din 5 noiembrie, președintele Maia Sandu, dar și șeful Legislativului Igor Grosu au declarat că localitățile care demonstrează că sunt susținătoare ale integrării europene trebuie să primească bani europeni, restul vor primi doar bani de la bugetul de stat. Potrivit șefului statului, cetățenii europeni nu vor să plătească impozite pentru cei care vor să fie cu Rusia.
Iar astăzi, premierul a dat numele judecătorilor de la Curtea de Apel Chișinău, care au luat decizia de a de a anula hotărârea CSE prin care concurenții electorali ai Partidului „Șansă” au fost scoși din cursa electorală și a menționat că magistrații ar fi fost corupți.