0.2 C
Chișinău

Cadrele didactice de la USEFS amenință cu proteste, dacă autoritățile nu vor renunța la ideea de a uni instituția cu USM. Profesor: Autorităților le trebuie imobilul universității | VIDEO

Cadrele didactice și personalul auxiliar de la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport spun că vor ieși să protesteze dacă autoritățile nu vor renunța la ideea de a uni instituția cu Universitatea de Stat. La rândul lor, studenții afirmă că în cazul în care optimizarea se va face vor avea loc plecări în rândul tinerilor, care au ales să învețe anume la această universitate.

Cadrele didactice și studenții Universității de Stat de Educație Fizică și Sport solicită conducerii statului ca instituția lor să fie lăsată să funcționeze în continuare în mod individual, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla ei vor ieși să-și spună dezacordul la proteste.

LILIANA BUDEVICI-PUIU, profesor USEFS: „Sperăm să nu fim puși în situația de a ieși și în stradă, adică noi suntem puși, încercăm să ne mobilizăm pentru că dorim și știm, suntem convinși că putem exista în acest format. Suntem convinși că acest domeniu vocațional trebuie să existe, așa că, dacă va fi nevoie, probabil vom ajunge să ieșim și la proteste”.

Contrar declarațiilor ministrului Educației, care invoca probleme financiare în propunerea de comasare, angajații USEFS afirmă că instituția are resurse de întreținere.

CONSTANTIN BOIȘTEAN, profesor USEFS: „Noi avem bazinul care se află în spatele guvernului, noi avem săli sportive care se dau în arendă și care generează venit. Și pe baza la asta noi putem să ne acoperim toate problemele. Pe perioada pandemiei, bazinul nu a funcționat, dar acesta foarte mulți bani aduce pentru universitate”.

Prin urmare, temerea angajaților universității e că motivul fuzionării universității nu e cel economic.

CONSTANTIN BOIȘTEAN, profesor USEFS: „Deci, lor le trebuie imobilul USEFS. Plus la asta, noi avem teren în spatele universității care-i în apropierea Medparkului”.

Unii dintre profesori afirmă că decizia de optimizare a universității va produce schimbări radicale în viața lor.

ADELINA BARDIER, profesoară de limba engleză USEFS: „Profesorii noștri o să aibă de suferit pe urma acestei fuziuni pentru că acolo ei au catedra lor de limbi străine și nu știu dacă noi o să mai activăm. Dar în general eu deja m-am gândit că dacă nu activez mai departe aici, probabil se încheie un capitol în profesia mea de pedagog”.

Despre încetarea procesului de studii vorbesc și unii studenți.

„După părerea mea nu ar fi ok, nu ar fi bine ca să le unească cu Universitatea de Stat, fiindcă eu cred că mulți dintre studenți ar pleca în general de la universitate. Eu spre exemplu aș fi contra, deoarece eu am ales Universitatea de Sport ca kinetoterapeut să învăț în universitatea aceasta nu în altă universitate”.

„Eu ca alți colegi de ai mei suntem contra. Noi totuși am venit la Universitatea de Sport și este unica universitate de la noi din țară și totuși ar fi bine ca studenții noștri care sunt și se arată pe nivel mondial ca buni specialiști să păstreze acest statut ca o mândrie a țării”.

Am încercat să obținem o reacție și de la rectorul USM, Igor Șarov, dar acesta nu a răspuns la telefon. Anterior, el a declarat Europei Libere că nu deține suficiente informații pentru a comenta situația.

L-am contactat pe ministrul Educației, Dan Perciun pentru un comentariu la declarații și acuzațiile profesorilor de la USEFS, dar oficialul nu a răspuns apelurilor noastre. Am telefonat-o și pe Viorica Pistrui, comunicatorul ministerului, însă nici aceasta nu a reacționat la apel.

Amintim că, Dan Perciun a declarat săptămâna trecută la o întâlnire cu angajații Universității de Stat de Educație Fizică și Sport că fuzionarea va rezolva problemele financiare ale universității.

„Ministerul a fost nevoit să aloce resurse suplimentare pentru ca angajații să nu rămână fără salarii. Fuziunea va permite să consolidăm baza tehnico-materială a instituției și va deschide noi oportunități investiționale, atât din bugetul consolidat al celor două instituții, cât și de la bugetul de stat. Suntem gata să investim 10 milioane de lei adițional anul viitor pentru modernizarea infrastructurii. Fuzionarea va duce, inclusiv, la mai multe investiții în formarea continuă oferită de universitate și va consolida credibilitatea instituției”, a argumentat ministrul.

„Totodată, din partea USM există o deschidere totală ca să participați la procesul decizional în cadrul senatului universitar, având posibilitatea de a accede în funcții de conducere”, a mai adăugat Dan Perciun.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate și premisele care au dus la propunerea de fuziune. Statisticile arată că numărul studenților admiși în ultimii trei ani la USEFS a fost în continuă scădere, ajungând la 477 de persoane în 2023. La licență numărul studenților s-a redus cu 20%, de la 1834 la 1485. De asemenea, în prezent, numărul studenților raportat la numărul de cadre didactice este de 12 studenți la un profesor, iar fiecare al 4-lea student își face studiile cu frecvență redusă. Tot potrivit Ministerului Educației, procesul de fuzionare a USEFS cu USM ar urma să se încheie în august 2024.

În urma reformei universitare elaborată de autorități, care a presupus comasarea mai multor instituții, în R. Moldova au rămas 11 din 16 universități de stat.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE