15 C
Chișinău

Comunitatea sportivă, cadrele didactice și studenții USEFS solicită conducerii statului să renunțe la fuzionarea cu USM: „Va conduce în mod inevitabil la exodul tinerilor” | VIDEO

Comunitatea sportivă din Republica Moldova, cadrele didactice și studenții Universității de Stat de Educație Fizică și Sport își exprimă îngrijorarea în legătură cu intenția comasării singurei instituții de profil din țară. Într-o scrisoare adresată conducerii țării, angajații Universității și comunitatea sportivă cer să fie oprit procesul de absorbție a acestei instituții de către USM.

Într-o scrisoare deschisă publicată pe pagina de Facebook a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport se spune că ”instituția este cartea de vizită a Republicii Moldova, dat fiind faptul că sportivii universității, graţie cărora se arborează drapelul şi se intonează imnul Republicii Moldova la cele mai prestigioase competiţii din lume, sunt cei mai buni ambasadori ai unei ţări atât de mici, dar cu un potenţial substanţial. (…) Experienţa internaţională demonstrează că orice stat, în care grija pentru sănătatea populaţiei şi imaginea ţării sunt prioritare, dispune de o instituţie de învăţământ superior cu profil sportiv. Lichidarea universităţii va conduce în mod inevitabil la exodul tinerilor, la diminuarea imaginii ţării noastre şi la pierderea celui mai valoros potenţial uman. Ne exprimăm speranţa că veţi susţine demersul nostru de a păstra Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport”, se menționează în scrisoarea USEFS, adresată conducerii de vârf a țării.

Petiția a adunat peste 800 de semnături de la studenți, cadre didactice și personal auxiliar.

Reacția vine după ce ministrul Educației, Dan Perciun a declarat săptămâna trecută la o întâlnire cu angajații Universității de Stat de Educație Fizică și Sport că aceasta ar urma să devină o facultate a Universității de Stat din Moldova. Potrivit acestuia, comasarea va rezolva problemele financiare ale universității.

„Ministerul a fost nevoit să aloce resurse suplimentare pentru ca angajații să nu rămână fără salarii. Fuziunea va permite să consolidăm baza tehnico-materială a instituției și va deschide noi oportunități investiționale, atât din bugetul consolidat al celor două instituții, cât și de la bugetul de stat. Suntem gata să investim 10 milioane de lei adițional anul viitor pentru modernizarea infrastructurii. Fuzionarea va duce, inclusiv, la mai multe investiții în formarea continuă oferită de universitate și va consolida credibilitatea instituției”, a argumentat ministrul.

Potrivit Ministerului Educației, procesul de fuzionare al USEFS cu USM ar urma să se încheie în august 2024.

Am solicitat de la minisrtrul Educației o reacție la petiția semnată de studenți și cadre didactice de la Universitatea de Educație Fizică și Sport, dar Dan Perciun nu ne-a răspuns la apel și nu a venit cu o poziție la subiect nici pe social media.

În urma reformei universitare elaborată de autorități, care a presupus comasarea mai multor instituții, în R. Moldova au rămas 11 din 16 universități de stat.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE