10.5 C
Chișinău

Zăpadă a dat mari bătăi de cap șoferilor din țară: Pe mai multe segmente de drum din UTA Găgăuzia a fost pusă în lucru tehnica de curățare care a muncit pe tot parcursul nopții | VIDEO

Zăpadă de asta noapte a dat mari bătăi de cap unor șoferi din țară. Îndeosebi, în zona de sud a țării au căzut precipitații sub formă de lapoviță și ninsori. Pe mai multe segmente de drum din UTA Găgăuzia a fost pusă în lucru tehnica de curățare. Iar poliția a venit cu îndemnuri către șoferi și populație de a nu porni la drum fără extremă necesitate. Azi dimineață deja, Administrației de Stat a Drumurilor informa că toate drumurile din țară sunt accesibile.

Zăpada de aseară și ghețușul au provocat probleme în trafic. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, salvatorii au intervenit pentru a tracta automobile derapate de pe traseu și a debloca camioanele împotmolite din cauza nămeților.

În raionul Cimișlia, satul Gradişte spre Coștangalia, din cauza ghețușului format pe drumurile din țară, un automobil de model Honda a derapat de pe traseu. Tot de intervenția pompierilor a fost nevoie în localitatea Măgdăceşti, raionul Criuleni, unde au fost efectuate lucrări de tractare și repunerea pe roți a unui automobil de model Mercedes Benz, care s-a răsturnat n urma unui accident rutier.

Angajații IGSU au fost solicitați și în localitatea Sărata-Galbenă, raionul Hîncești, pentru a tracta un automobil de model Lada.

De asemenea, din cauza condițiilor dificile de circulație în urma poleiului format pe drumuri, mai multe camioane au rămas blocate pe traseul din raionul Cimișlia, în preajma localității Porumbrei. Acolo, salvatorii au tractat 4 camioane, care au derapat și au blocat circulația.

La Tiraspol un șofer de 20 de ani s-a răsturnat aseară cu mașina pe o stradă din localitate. Din fericire, conducătorul auto nu a suferit.

„În autonomie găgăuză, din a doua jumătate a zilei, pe drumuri au fost scoase echipamentele speciale, tratând carosabilul cu agenți de dezghețare”, a spus bașcanul Evghenia Guțul.

Potrivit ei, Comisia regională de urgență este în contact permanent cu primarii și cu toate persoanele responsabile. Iar azi dimineață mai mulți internauți din autonomie se lădau cu drumurile dezăpezite.

Și Administrația de Stat a Drumurilor anunța, azi dimineață că, niciun traseu din țară nu este blocat, dar că pe unele sectoare carosabilul este umed, pe alocuri acoperit cu ghețuș.

IGSU le recomandă conducătorilor auto să-și echipeze automobilele de iarnă și să fie foarte prudenți la drum.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE