0.5 C
Chișinău

Focar de pestă porcină africană la ferma din Anenii Noi: Mii de porci vor fi sacrificați |VIDEO

Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la cea mai mare fermă din țară, amplasată în extravilanul localității Roșcani, din raionul Anenii Noi. La fața locului s-au deplasat mai mulți specialiști, inclusiv reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Autoritățile au dispus sacrificarea și înhumarea animalelor, fiind vorba de peste 65.000 de porci.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, prezența virusului la ferma, situată în extravilanul localității Roșcani, raionul Anenii Noi, a fost confirmată prin testări de laborator în probele recoltate de la porci.

În regim de urgență, a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale a raionului, care a aprobat o serie de măsuri pentru eradicarea rapidă a focarului, precum și pentru a preveni răspândirea bolii.

Potrivit ANSA, este vorba de peste 65 000 de porci, iar nimicirea animalelor a început deja. În cadrul procedurii, sunt implicați atât angajații acestei ferme, cât și zeci de veterinari care au fost chemați din alte localități ale țării, susțin reprezentanții ANSA.

MARIANA GRATI, purtător de cuvânt ANSA

Astăzi s-a stabilit locul, a fost ales de către APL, conform cadrului legal, este în atribuțiile APL de a stabili locul unde vor fi înhumate cadavrele. În curând vor fi sacrificate și înhumate.

Toate părțile care s-au convocat au luat deciziile necesare, sunt luate măsurile necesare, inspectorii ANSA, cât și alți reprezentanți ai instituțiilor din regiune, inclusiv APL-ul discută cu oamneii din regiune. Este realizat recensământul animalelor în raza 10 km de la ferma dată.

Pentru a nu răspândi virusul, accesul la fermă este restricționat de către oamenii legii, iar în zonă au fost amenajate câteva puncte de sterilizare. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor menționează că, autoritățile au întreprins și întreprind în continuare toate măsurile pentru a limita posibilitatea difuzării pestei porcine africane către alte ferme și localități.

Cu toate acestea, râmâne încă riscul apariției unor focare noi rămâne, deoarece sunt confirmate cazuri de pestă porcină africană și la mistreți, fapt care complică și mai mult situația, susțin reprezentanții ANSA.

Proprietarii fermei din Roșcani vor fi despăgubiți după ce aceste animale vor fi nimicite. Potrivit informațiilor, prețul per kilogram urmează să fie stabilit de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. De la începutul anului, în Republica Moldova au fost confirmate aproximativ 30 de focare de pestă la porci domestici.

Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă, care afectează porcii domestici și mistreții, dar nu prezintă pericol pentru oameni. Totuși, impactul asupra industriei zootehnice este major, iar extinderea focarelor poate duce la pierderi economice și la perturbarea aprovizionării cu carne de porc.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE