Răsturnare de situație la Kiev. Președintele ucrainean a declarat în urmă cu puțin timp că este gata să coopereze cu administrația Trump în vederea ajungerii la un acord de pace cu Rusia. Zelenski s-a arătat, de asemenea, recunoscător pentru sprijinul pe care SUA l-a acordat până acum Ucrainei. „Vreau să reiterez angajamentul Ucrainei pentru pace.
Nimeni nu-și dorește un război fără sfârșit”, a spus Zelenski, în aceeași zi în care miliardarul și influentul consilier al președintelui Trump, Elon Musk l-a acuzat pe liderul de la Kiev că-și dorește „un război fără sfârșit”. „Echipa mea și cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a ajunge la un acord de pace durabile.
Suntem gata să cooperăm rapid pentru a pune capăt războiului, iar prima fază ar trebui să presupună eliberarea prizonierilor și încheierea unui armistițiu aerian, precum și un armistițiu similar pe mare – în condițiile în care și Rusia va proceda întocmai”, a precizat Zelenski. „Întrevederea noastră de vineri de la Washington, de la Casa Albă, nu s-a desfășurat așa cum ar fi trebuit. E regretabil că s-a întâmplat așa.
E momentul să reparăm lucrurile. Ne-am dori ca viitoarele cooperări și comunicări să fie unele constructive. În ceea ce privește acordul legat de minerale și garanțiile de securitate, Ucraina e gata să-l semneze oricând și în orice format convenabil. Vedem acest acord drept un pas care să aducă o mai bună securitate și garanții de securitate mai solide și cred sincer că va fi unul eficient”, a mai spus președintele Zelenski.