1.6 C
Chișinău

Sandu și PAS sunt datori să restituie pensionarilor banii furați: Promisiuni de majorări insuficiente și manipularea cifrelor |VIDEO

Regimul Sandu-PAS nu are de gând să întoarcă datoria pensionarilor care s-a acumulat de-a lungul anilor din cauza neachitării compensațiilor care nu corespund creșterii inflației. Ieri, parlamentul a aprobat în primă lectură un proiect de lege privind indexarea pensiilor cu 10 la sută.

Deputații PAS spun că aceasta este ca o majorare și se plâng că, unele agenții guvernamentale au fost chiar nevoite să economisească bani pentru acest „cadou generos” pentru pensionari.

Dar, nu s-a economisit de pe seama salariile miniștrilor, ale deputaților și armata de funcționari birocrați. Cum, în loc să restituie pensionarilor ceea ce le-au furat autoritățile în urmă cu câțiva ani, regimul Sandu-PAS, în ajunul alegerilor parlamentare, îi folosește cu cinism pe săraci în scopuri propagandistice, în comentariul colegei noastre Olga Dzeatcovscaia.

N-o să vă vină să credeți, iar voi, dragi pensionari, mai bine să vă așezați, pentru că urmează o știre bombă. Știați că în anii de guvernare ai regimului Sandu-PAS, autoritățile v-au majorat pensiile – atenție – cu 157%?! Exact, anume această cifră a fost anunțată joi de către deputații PAS.

Pe când voi, în cel mai nerecunoscător mod, numărați bănuții, nu reușiți să plătiți facturile la gaz, electricitate și apă, scoateți din casă ultimele lucruri ca să le vindeți și să cumpărați pâine. Nu vedeți, oare, cât de mult are grijă de voi Sandu și partidul ei?

Iar, zilele trecute, șeful unei ditamai comisii economice, deputatul PAS Radu Marian, a mai venit cu o „noutate” – pentru prima dată în 20 de ani, combinatul de panificație „Franzeluța” ar fi obținut un profit uriaș, inclusiv – din vânzarea pâinii sociale. Ce să mai spui? Pentru PAS, acesta e un motiv de bucurie și mândrie: că o întreprindere câștigă bani de pe spatele bătrânilor săraci, care stau la coadă de la cinci dimineața ca să cumpere pâine ieftină. Și, atenție, doar două pâini de persoană – acesta e „limita”.

Un adevărat spectacol al absurdității, ipocriziei și cinismului absolut!
Iar un alt reprezentant al PAS – pe care nu o să-l vedeți niciodată stând la coadă după pâine, alături de pensionari, ne explică mândru că, de fapt, în buget a fost prevăzută inițial o indexare a pensiilor de doar 6%, dar, iată, s-a decis să se mai adauge ceva în plus.

VASILE GRĂDINARU, deputat PAS

Legislația prevede astfel de 6%, noi întotdeauna ne dorim mai mult. Așa cum am spus-o, pensia, de când am venit noi, a crescut substanțial, practic, de 1200 la 3000 practic va fi pensia minimă. Întotdeauna am încercat să facem mai mult, pentru știm că este o sumă, care nu este neapărat una foarte mare.

Dar, această creștere de 10%, a fost identificată de doamna președinte împreună cu domnul prim-ministru și s-a sugerat să facem această creștere astfel, încât să avem un ritm mai mare a veniturilor pensionarilor, astfel încât să ajungem la o pensie decentă, așa cum o merită toți cetățenii.

Nu-i așa că-i minunat? Totul este perfect aici – Grădinaru ne povestește cum președinta nu doarme nopțile, gândindu-se, împreună cu premierul, cum să facă să mai aloce 100 de lei pensionarilor, tăind din milioanele pe care le încasează ea și funcționarii. Din „mărinimia” lor, dar de fapt, din surse bugetare, adică – din banii noștri! Deși, conform legii, Sandu nu are absolut nicio atribuție și niciun drept să se ocupe de chestiunile legate de buget.

Oare nu tot Sandu, în plină campanie electorală, la orice întrebare despre salarii și pensii, în rarele sale întâlniri cu oamenii din raioane, răspundea că acest subiect nu ține de competențele ei și că toate întrebările trebuie adresate Guvernului? Dar iată că se apropie, din nou, alegerile și trebuie să mai ademenească electoratul.

„Ne-am dorit întotdeauna să majorăm mai mult pensiile”, spune Grădinaru. Doar că aceste majorări nu par să aibă vreo legătură reală cu pensiile, ci mai degrabă – cu salariile funcționarilor și ale deputaților PAS, care încasează oficial peste 50 de mii de lei lunar.

Poate că nici nu e nevoie să depună un efort atât de „mare” pentru pensionari? Să-și facă pur și simplu datoria și să respecte legea! Indexarea anuală a pensiilor este o obligație a Guvernului și Parlamentului față de toți pensionarii, dar chiar și aici regimul Sandu-PAS a reușit să dezbine oamenii pe categorii.

Și, mai ales, să nu ne prezinte asta ca pe un „cadou” din partea Maiei și a lui Dorin. Pe unde mai pui că cei din PAS ne spun că, pentru a realiza această indexare „istorică”, a trebuit să facă economii! Sărmanii! Să mai taie din milioanele și miliardele lor…

VASILE GRĂDINARU, deputat PAS

Bugetul are venituri. Și acum nu pot spune exact din care venituri, dar am avut anumite economii pe anumite cheltuieli bugetare , am avut anumite venituri suplimentare de la întreprinderile de stat, care erau mult mai modest prevenite anterior, însă acum observăm că avem mai multe încasări, și din asta s-au găsit acești bani și sprerăm să putem și mai mult. Dar, pentru această etapă, avem această indexare de 6,1% și, plus deja 3,9%, care, în opinia mea, este o creștere.

De fapt, astăzi, după patru ani de guvernare a regimului Sandu-PAS, este necesară nu doar o indexare adecvată, ci și o majorare reală a pensiilor pentru toate categoriile de cetățeni, nu doar pentru una singură. Când un pensionar are un venit de 2.000 de lei, iar facturile la utilități ajung aproape la 4.000 de lei, cum ar trebui să trăiască acest om?

Tarifele la încălzire au crescut cu 40%, la energie electrică – cu 7 5 la sută, iar la gaz – cu 300%. Produsele de bază s-au scumpit și ele – cu peste 200%, iar rata sărăciei a depășit 35 la sută. Și, în această realitate, creată de guvernarea PAS, când inflația cumulată pe patru ani a depășit 60%, Sandu anunță cu entuziasm o creștere a pensiei minime cu… 523 de lei?

Nici măcar nu le-ați returnat pensionarilor ceea ce, de fapt, le-ați luat, atunci când, după criza energetică din 2022, inflația a explodat cu 34%, iar voi, încălcând grosolan legea, ați indexat pensiile nu conform ratei inflației, ci doar cu puțin peste 14%.

Întoarceți pensionarilor ceea ce li se cuvine prin lege! Iar promisiunile electorale și discursurile voastre pline de vorbe goale păstrați-le pentru ascultătorii voștri de la Bruxelles.

Dacă sunteți atât de „grijulii”, de ce ignorați inițiativele opoziției? Toți experții au subliniat necesitatea stabilirii unui minim de existență, inclusiv pentru pensionari, de cel puțin 5.000 de lei. Deputata grupului parlamentar „Voctorie” Reghina Apostolova a propus în repetate rânduri în Parlament creșterea pensiei minime până la 5.000 de lei. Opoziția susține că aceasta ar fi fost o adevărată măsură de sprijin din partea statului pentru pensionari.

Dar… majoritatea parlamentară ignoră toate aceste inițiative. Ei spun că bugetul „nu este un sac fără fund”. Însă, nu știu cum se întâmplă că, de fiecare dată când vine vorba de majorarea salariilor deputaților, miniștrilor, șefilor de agenții și instituții nou-create, bugetul pare brusc să devină foarte „încăpător”.

Într-un comentariu pentru canalul nostru, deputatul grupului parlamentar „Victorie” Vadim Fotescu a declarat că regimul Sandu-PAS, sub pretextul așa-numitei indexări a pensiilor, comite, încă o dată, un adevărat abuz.

VADIM FOTESCU, deputat al grupului parlamentar „Victorie”

Nimeni din PAS nici măcar nu vrea să audă despre restituirea banilor oamenilor, a acelor 15% pe care nu i-au indexat anul trecut.

Mai mult decât atât, indexarea de 10% de astăzi nu se aplică tuturor pensionarilor.

În baza la ce? Acești bani nu aparțin statului, ci oamenilor, care, pe parcursul activității lor de muncă, au contribuit la bugetul public.

Aici vorbim despre o nedreptate crasă. Dar nu este doar despre asta.

Manipulând cifrele, PAS încearcă să prezinte situația ca și cum, la o inflație de aproximativ 8%, ei indexează pensiile cu 10%. Numai că „uită” să menționeze cât de mult au crescut prețurile – nu doar la produsele alimentare și de primă necesitate, ci mai ales la facturile pentru utilități. Și, fără îndoială, dacă vorbim despre nivelul de trai, orice pensionar vă va spune astăzi că viața sub regimul PAS a devenit mult mai grea decât era înainte.

Așa arată o matematică, din viața majorității cetățenilor țării noastre, în special a pensionarilor. Dar oare chiar cred ei că cetățenii sunt atât de naivi încât să accepte asta ca pe un mare act de generozitate și o realizare personală a lor? Și, în acest context, nu ne rămâne decât să le urăm un singur lucru – ca și reprezentanții PAS să beneficieze anume de o așa pensie la bătrânețe.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE