Armata de paraziți din PAS, care nu se așteptau ca finanțarea lor de către organizația criminală USAID va ieși la iveală, a fost prinsă aproape în flagrant. Acestea sunt declarațiile analistului politic Valeriu Ostalep, făcute în cadrul emisiunii „Puls” de la postul nostru de televiziune.
El consideră, de asemenea, că așa-numitul ajutor nu este altceva decât o operațiune a structurilor occidentale pentru a identifica clienți, inclusiv în țara noastră, care, pentru sute de milioane de dolari, au executat comenzi concrete pentru subminarea statalității.
VALERIU OSTALEP, analist politic
Pentru asta, ideologii acestor operațiuni selectau clienți care erau dispuși să îndeplinească sarcinile lor pentru bani. Iată acum vedem această listă. Pentru că, până acum, așa-numita susținere a PAS-ului în spațiul media, toți acești propagandiști, troli, boți, toată această isterie, toate aceste confruntări improprii pentru societatea noastră, insulte – toți se prefăceau că o fac din considerente ideologice.
În prezent, acest lucru a căpătat o formă foarte concretă de cifre. Și brusc s-a dovedit că este vorba despre zeci, iar cu timpul vom afla că este vorba despre sute de milioane de euro, care sunt de fapt mită pentru a influența politica internă, pentru a insulta și discredita patrioții acestui stat, pe cei care gândesc cu capul lor.
Pentru aceasta a fost creată o întreagă armată de paraziți, pentru că sunt paraziți în sensul cel mai literal al cuvântului și din punct de vedere social, care au făcut-o pe proștii toată această perioadă, pentru a crea iluzia că există o parte a societății care gândește așa, iar ceilalți – sunt dușmanii poporului.
Potrivit lui Valerii Ostalep, tăcerea regimului Sandu-PAS cu privire la scandaloasa dezvăluire despre finanțarea ONG-urilor, mass-mediei și structurilor guvernamentale din Moldova prin intermediul USAID, care a fost numită de noua administrație a Casei Albe o grupare criminală, poate fi explicată doar prin faptul că, au fost prinși în flagrant, lucru la care nu se așteptau.
Acum, ei stau chitic, deoarece, pe de o parte, nimeni nu se aștepta la o asemenea reacție rapidă, iar pe de alta, nimeni nu i-a pregătit pentru o astfel de situație, adică pentru că vor rămâne fără această finanțare, nimeni nu le-a dat instrucțiuni pentru un astfel de caz, așa că ei nu știu ce să facă în asemnea situație.
VALERII OSTALEP, analist politic BRUT PULS RU
De ce tace PAS? Pentru că au fost deconspitați. În limba moldovenească chiar există așa un proverb „prins cu sacul plin în popușoi”. Și tac pentru că nu știu ce să facă mai departe.
Și asta se întâmplă pentru că nu au înțelegerea necesară despre cum să reacționeze, ce să facă cu aceste „televiziuni” în ghilimele, care va fi soarta lor de mai departe. Cred că, singura lor salvare ar fi încercarea de a convinge anumiți parteneri europeni – „salvați-ne sfârșitul”, pentru ca aceștia să înceapă să-i ajute.
Din informațiile care au ajuns în spațiul public, s-a aflat că USAID a intervenit activ în procesele politice din Moldova, mai precis, a alocat 22 de milioane de dolari „pentru consolidarea procesului politic”, și există suspiciuni serioase că acest așa-numit ajutor a fost primit inclusiv de guvernarea PAS.
VALERII OSTALEP, analist politic BRUT PULS RU
În locul unor țări suverane, aș recomanda serviciilor lor secrete să studieze cu atenție istoricul PAS, metodele și formele de guvernare pe parcursul acestei perioade, pentru a învăța ce instrumente folosesc alte servicii secrete pentru a suprima statele. PAS și perioada lor de guvernare sunt pur și simplu un manual de război hibrid împotriva statului și împotriva poporului, în acest caz, împotriva celui moldovean. Noi, uneori, extragem doar anumite elemente.
Pur și simplu, ar fi fost util să studiem aceste forme de finanțare, cum se dovedește că există o figură politică, iar în jurul ei sunt – bloggeri, așa-numiți jurnaliști, propagandiști, fotografi, operatori, scriitori de discursuri, organizații care fac sondaje false, întâlniri cu oamenii… Acum vă pot schița jumătate din staff. Așadar, toți acești oameni sunt finanțați din străinătate și nu poartă răspundere pentru acțiunile lor, pentru că ei numesc asta ajutor pentru mine și voi.
Analistul politic este convins că prin ONG-urile cumpărate, mass-media și guvernarea PAS, statului nostru îi sunt aduse daune pe parcursul ultimilor 6 ani.
VALERIU OSTALEP, analist politic BRUT PULS RU
Sunt absolut convins că PAS, ca partid politic, ca o grupare, face parte dintr-o organizație mai mare, dintr-un instrumentar financiar și politic și a fost folosit ca o sculă într-un joc internațional. PAS nu este o unitate de sine- stătătoare care face ceva sau se orientează către cineva. Ei fac parte dintr-o structură mai mare care dăunează statului nostru deja de șase ani.
Reamintim că sociologul și directorul companiei IMAS, Doru Petruți, a declarat în cadrul unui unei emisiuni televizate că, potrivit calculelor sale, doar în doi ani, Statele Unite au cheltuit aproximativ 600 de milioane de dolari pentru a susține adepții PAS și diferiți „așa-numiți consilieri”. Astfel, USAID cheltuia pentru ONG- urile moldovenești aproximativ 1 milion de dolari pe zi.