11.2 C
Chișinău

Cîte incendii au fost înregistrate în Moldova de la începutul anului

De la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 150 de incendii, care au dus la decesul a nouă persoane, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În acest context, salvatorii reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor antiincendiare, în special în utilizarea surselor de încălzit.

Specialiștii atenționează că folosirea necorespunzătoare a sobelor, aparatelor electrice de încălzire și instalațiilor pe bază de gaze naturale poate duce la tragedii. Cetățenii sînt rugați să utilizeze sobele cu prudență, evitînd aprinderea acestora cu substanțe inflamabile, precum benzina sau petrolul, și să prevină supraîncălzirea lor.

Un alt pericol major în sezonul rece îl reprezintă intoxicațiile cu monoxid de carbon. Pentru a preveni astfel de incidente, oamenii sînt îndemnați să verifice periodic funcționalitatea canalelor de aerisire și să asigure o ventilație adecvată și sistematică a încăperilor. Iar pentru a preveni emisiile de gaze periculoase, focul în sobă pe timpul nopții trebuie să fie stins.

În privința aparatelor electrice de încălzire, IGSU recomandă utilizarea echipamentelor cumpărate din magazine autorizate avînd toate certificatele necesare. Pompierii atenționează că suprasolicitarea rețelelor electrice sau utilizarea simultană a mai multor consumatori poate provoca un scurtcircuit. Oamenii sînt îndemnați să nu acopere sursele de încălzire electrice, iar pe timpul nopții acestea trebuie să fie neapărat decuplate de la priză.

Totodată, specialiștii spun că instalațiile alimentate cu gaze naturale trebuie verificate periodic și utilizate corect, iar buteliile de gaz trebuie păstrate în exterior, într-o cutie metalică, departe de încăperi. De asemenea, este interzisă utilizarea buteliilor sau furtunurilor defecte.

NOI.MD

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE