16.1 C
Chișinău

„A început cu gafe și tot cu gafe s-a încheiat”. Mai mulți asistenți sociali au rămas fără loc de muncă odată cu implementarea reformei autorităților – ”RESTART” | VIDEO

Mai mulți asistenți sociali susțin că au rămas fără loc de muncă odată cu implementarea reformei sistemului de asistență socială ”RESTART”. Ei au menționat că promisiunile făcute anterior de autorități nu au fost respectate și speră ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să vină cu explicații publice.

Într-o conferință de presă, Sergiu Butuc, fost șef al Direcției asistență socială și protecție a familiei din raionul Cantemir, a declarat că reforma ”RESTART” a început cu gafe și tot cu gafe s-a încheiat. Potrivit acestuia, promisiunile precum că, indiferent de schimbările făcute, toți angajații se vor regăsi în domeniu nu s-au respectat, iar concedierile au fost făcute în baza legii cu privire la reducerea statelor de personal.

SERGIU BUTUC, fost șef al Direcției asistență socială și protecție a familiei din raionul Cantemir: „Șeful îngrijiri sociale la domiciliu, care care crește și educă singur două fetițe, Asistentul social de la Chioselia, doamna are studii pedagogice cu un stagiu de peste 15 ani în domeniul pedagogic. Asistentul social de la Coștangalia, mamă singură care educă și crește doi copii, dintre care fetița este cu CES, noi nu ne-am regăsit în acest sistem”.

Pe lista disponibilizaților s-a pomenit și Valentina Secăreanu, din comuna Cucoara, raionul Cahul, care afirmă că a activat în domeniul social timp de 16 ani. A doua zi de Anul Nou a fost sunată și i s-a comunicat că trebuie să dea în primire locul de muncă unui alt angajat, iar la întrebarea care este motivul concedierii i s-ar fi răspuns că unitatea este redusă.

VALENTINA SECĂREANU, fost asistent social: „Persoanele care am fost eliberate am lucrat cinstit, am lucrat cu demnitate, am lucrat pentru oameni. Nu am fost un simplu asistent social, am avut foarte multe merite”.

Pentru o reacție, am contactat reprezentanți ai conducerii Consiliului raional Cantemir.

PAVEL CULICOVSCHI, președintele consiliului raional Cantemir: La toate Consiliile raionale, Direcția asistență socială și protecția familiilor nu mai există în toată țara. Toți angajații au fost eliberați, absolut toți la nivel de țară. 0.58+ 1.47 Agenția teritorială de asistență socială sud la Cahul, unde ei fac angajări. Ei prin legea „Restart” ne-au scos din subordinea Consiliului Raionale și au format o nouă structură unde persoanele au fost reangajate.

Într-un mesaj expediat pentru Canal 5, ministerul Muncii susține că, reforma RESTART este una amplă, pentru care s-a depus tot efortul ca angajații din structurile vizate să nu fie afectați.”Restart” presupune reorganizarea unui mare număr de angajați, iar în pofida tuturor eforturilor – nu am putut păstra acest număr în totalitate. În același timp, în procesul de reangajare a persoanelor au fost evaluate capacitățile profesionale, performanța și, nu în ultimul rând, integritatea acestora. Cu regret, există persoane care nu au trecut aceste evaluări, se mai spune în reacția instituției.

Anterior, ministrul spunea că asistenții sociali care nu au fost reangajați în urma noii reforme au la bază motive specifice. Din 1 ianuarie, a intrat în vigoare reforma sistemului de asistenţă socială „RESTART”, lansată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Potrivit autorităților, noile reglementări legislative prevăd schimbări în modul de administrare a sistemului de asistență socială la nivel național, pentru a asigura un acces uniform al cetățenilor la servicii sociale de calitate. Mai exact, statul a preluat competențele din domeniul asistenței sociale de la autoritățile publice locale de nivelul al doilea cu excepția municipiului Chișinău și a autonomiei găgăuze și le va exercita prin intermediul a zece agenții teritoriale de asistență socială, aflate în subordinea
Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Salariile asistenților sociali sunt în funcție de gradele profesionale și pot ajunge la 6000 de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE